BULETINUL
INSTITUTULUI ROMÂN
DE
GENEALOGIE ŞI HERALDICĂ
„SEVER ZOTTA“
|
VII, 10-12
|
Iaşi
|
25. XII. 2005
|
O iniţiativă uitată: stema României
Au trecut şapte ani şi jumătate de când, la Iaşi, cu prilejul celui de-al IX-lea Congres de Genealogie şi Heraldică (7–10 mai 1998), mai mulţi participanţi au propus să se discute, în plenul acestei întruniri, o problemă pe care au socotit-o incorect rezolvată: stema ţării. O moţiune, adoptată prin aclamaţii la 8 mai 1998, a fost adresată Parlamentului României, cerându-se, pe de o parte, să se decidă aşezarea Coroanei de Oţel pe capul Acvilei României şi, pe de altă parte, să se admită, ca principiu, „posibilitatea revizuirii stemei de Stat pentru o mai bună reprezentare a evoluţiei istorice a unităţii româneşti”. Integral sau fragmentar, cu sau fără comentarii, această moţiune a fost publicată în mai multe ziare din ţară şi a fost, de asemenea, înmânată unor membri ieşeni ai Parlamentului României.
Au trecut şapte ani şi jumătate şi nici un răspuns nu a mai venit dinspre instituţia unde aleşii naţiunii române hotărăsc asupra chestiunilor importante ale acesteia din urmă. Moţiunea de atunci a fost, desigur, îngropată sub maldăre de dosare urgente, iar cei mai mulţi dintre semnatarii ei vor fi uitat de ea. Ştiind cât de scurtă poate fi memoria oamenilor, o readucem în atenţia celor interesaţi, de data aceasta Institutul Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” asumându-şi rolul de purtător al ei. În paginile următoare, reproducem atât textul moţiunii, cât şi micul articol prin care, în 1998, s-a încercat popularizarea acestei iniţiative.
Al IX-lea Congres de Genealogie şi Heraldică
Iaşi, 7–10 Mai 1998
Participanţii la cel de-al IX-lea Congres de Genealogie şi Heraldică se adresează pe această cale Parlamentului României cu rugămintea de a ţine seama de cele consemnate mai jos, exprimând opinia specialiştilor reuniţi la Iaşi cu acest prilej.
1) Cerem Parlamentului să admită, ca principiu, posibilitatea revizuirii stemei de Stat, pentru o mai bună reprezentare a evoluţiei istorice a unităţii româneşti, printr-o mai expresivă corelare a simbolurilor, dar şi pentru o încadrare mai strictă în regulile ştiinţei şi artei heraldice. O Comisie Consultativă – compusă din câte doi sau trei specialişti desemnaţi de filialele Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie din Bucureşti, Cluj şi Iaşi – va fi chemată să elaboreze proiectele care vor fi discutate în plenul Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie, singurul organism abilitat să decidă în materie de heraldică.
2) Cerem Parlamentului să decidă aşezarea Coroanei de Oţel pe creştetul Acvilei României, acest însemn exprimând, prin însăşi natura şi istoria sa – fără o semnificaţie strict monarhică – independenţa şi suveranitatea Statului.
Aceste cerinţe au în vedere faptul că adoptarea stemei de Stat în 1992 nu a dus la realizarea unei adevărate identităţi heraldice a însemnului, stema actuală neavând reprezentate, prin mijloace heraldice, noţiunile de independenţă şi suveranitate a Statului, aşa cum sunt ele înscrise în articolul 1 al Constituţiei României.
Această moţiune a fost adoptată prin aclamaţii în şedinţa plenară din 8 mai 1998 şi va fi adusă de îndată la cunoştinţa publică, prin intermediul presei locale şi centrale.
R. Beldiman, C. Ittu, G. Gane, D. Nastase, C. Bălăceanu-Stolnici, Fl. Solomon, Maria Magdalena Székely, Mihai Sorin Rădulescu, Ştefan S. Gorovei, M. J. Lutic, T. R. Tiron, Ştefan Andreescu, S. Tabac, Ioana Brătianu, Paul Cernovodeanu, Andrei Pippidi, Al. Zub, M. D. Sturdza, Dan Cernovodeanu, M. Ciubotaru, Kovács András, Constantin E. Ştefănescu, Paul Păltănea, D. Ciobanu, I. Varlam, Sergiu Iosipescu, Zoe Diaconescu, Anghel Popa, Vasile Docea, Gh. Muşat, Sorin Iftimi, G. Lazăr, Anton Coşa, Andi Marius Daşchevici, Aurelia Taşcă, George-Felix Taşcă, I. Cantacuzino, C. Gârneaţă, Silviu Văcaru, M. Coloşenco, N. Verdeş. <şapte semnături indescifrabile>
La Iaşi, această moţiune a fost publicată integral în ziarul „Independentul” (16–17 mai 1998, p.5) şi fragmentar, cu comentarii, în ziarul „Monitorul” (16–17 mai 1998, p.1). Extrase, cu comentarii, s-au publicat, sub semnătura lui Marius Drăghici, în „Jurnalul Naţional” (miercuri, 24 iunie 1998, p.11). Textul propriu-zis al moţiunii a fost reprodus în ziarele „Viaţa liberă” (Galaţi, 14 iulie 1998, p.3), „Rondul” (Sibiu, 18 iulie 1998, p.2) şi „Monitorul de Braşov” (20 august 1998, p.7). Ziarul „Timişoara” (12 august 1998, p.16) a redat-o în facsimil, cu un comentariu semnat de Liliana Vrabie).
Stema ţării:
ieri, azi, mâine
Ştefan S. Gorovei
Unul dintre primele articole ale Constituţiei pe care Adunarea Constituantă a adoptat-o în noiembrie 1991 defineşte Simbolurile naţionale ale României: drapelul, ziua naţională, imnul şi, în locul al patrulea, „stema ţării şi sigiliul statului” care – se preciza atunci – urmau a fi „stabilite prin legi organice”. Respectiva lege organică a fost votată zece luni mai târziu: Legea 102/1992. După îndelungi discuţii şi dezbateri, s-a optat pentru stema României interbelice, din care s-a eliminat tot ceea ce avea – ori s-a considerat a avea – vreo legătură cu forma monarhică de guvernământ şi cu familia regală: s-a păstrat scutul albastru cu acvila pe pieptul căreia un scut mai mic cuprinde, în jumătatea superioară, stemele Ţării Româneşti şi Moldovei, iar în jumătatea inferioară, pe acelea ale Banatului (cu Oltenia), ţinuturilor de la mare (Dobrogea) şi Transilvaniei (cu Maramureşul şi Crişana). S-a preluat, cu alte cuvinte, din stema stabilită în 1921, ceea ce specialiştii numesc stema mică, adică scutul propriu-zis cu tot ceea ce, în interiorul lui, era (este) menit să reflecte alcătuirea statului român din provinciile sale istorice. Acest caracter al stemei noastre de stat fusese remarcat încă din 1890 de heraldistul şi genealogistul Ştefan D. Grecianu (1825–1908): „Scutul nostru de astăzi reprezintă întreg complexul istoric al ţării noastre, cu toate provinciile din care ea se compune”. La vremea aceea, stema României reprezenta, într-un scut sfertuit (împărţit în patru cartiere egale), însemnele Ţării Româneşti, Moldovei, Olteniei şi Dobrogei. Când, după 1918, s-a pus problema refacerii stemei corespunzător noii alcătuiri a ţării, dispunerea, în scut, a zestrei heraldice a României Mari a dat multă bătaie de cap specialiştilor. Formula acceptată, până la urmă, a fost una de compromis: s-a lăsat un singur însemn pentru Oltenia şi Banat (pornindu-se de la elementul comun: leul), în cartierul III, iar cartierul IV a fost destinat stemei Transilvaniei, delfinii Dobrogei fiind plasaţi într-un spaţiu format prin restrângerea părţii inferioare a cartierelor III şi IV (aşa-numita insiţiune). În felul acesta, principala provincie românească unită cu Patria-Mamă în 1918, cea a cărei unire a încheiat făurirea statului român, a României Mari, a fost plasată într-o poziţie categoric inferioară – locul al patrulea (pentru cel care citeşte stema din punct de vedere heraldic) sau al cincilea (pentru privitorul obişnuit, neiniţiat în tainele ştiinţei heraldice).
În stema României Mari au fost evidenţiate, încă din perioada interbelică, unele deficienţe stânjenitoare – între care cea semnalată mai sus este cea mai importantă şi mai gravă – dar remedierea lor n-a mai preocupat autorităţile competente. După decembrie 1989, a fost momentul cu adevărat potrivit pentru ca stema ţării să fie recompusă, astfel încât simbolurile care o alcătuiesc să fie aşezate într-o ordine corespunzătoare rolului pe care provinciile astfel reprezentate l-au jucat în evoluţia unităţii româneşti şi în construirea statului român modern. Această idee a fost apărată, cu vigoare şi cu argumente întemeiate, de eminentul heraldist J. N. Mănescu, membru al Academiei Internaţionale de Heraldică şi Secretar General al Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române. Votul Adunării Constituante a decis, însă, păstrarea stemei în formula veche, cu patru cartiere şi o „insiţiune”, menţinând astfel Transilvania în poziţia inferioară pe care, dintr-o inadvertenţă azi cunoscută şi explicabilă, i-a hărăzit-o stema din 1921.
În cadrul celui de-al IX Congres de Genealogie şi Heraldică (Iaşi, 7–10 mai 1998), s-au purtat discuţii şi cu privire la necesitatea revizuirii stemei noastre de stat, pentru a face ca ea să ilustreze cât mai bine evoluţia istorică a unităţii româneşti şi în special să acorde Transilvaniei, în plan heraldic, locul cuvenit acestei provincii, la egalitate cu Ţara Românească şi Moldova. Specialiştii întruniţi cu acest prilej la Iaşi au adoptat o moţiune adresată Parlamentului României, cerându-i să admită posibilitatea revizuirii stemei, în scopul pe care tocmai l-am precizat, şi, de asemenea, să decidă ca pe capul acvilei – simbol al unităţii statului român, definit ca atare de Cuza vodă – să aşeze Coroana de Oţel, singurul element care poate să ilustreze suveranitatea şi independenţa României. Prin acest act, s-ar realiza o concordanţă deplină între reprezentarea heraldică şi calitatea de stat suveran şi independent a României, aşa cum este proclamată de articolul 1 (al. 1) al Constituţiei, ca şi de articolul 1 al Legii 102. Aşezarea Coroanei de Oţel pe creştetul Acvilei României nu are nici o conotaţie monarhistă: mai multe ţări care au aparţinut „lagărului” socialist, reluându-şi stemele tradiţionale, au pus coroanele la locul cuvenit: Polonia, Rusia, Ungaria, Bulgaria, ba chiar şi Croaţia, stat născut la acest sfârşit de veac. Nu există nici un motiv pentru ca ţara noastră să constituie o excepţie. Sunt, din contra, toate motivele pentru ca specialiştii şi autorităţile competente să răspundă pozitiv şi să conlucreze pentru a da României stema care să fie, cu adevărat – după cuvintele aceluiaşi Ştefan D. Grecianu – „Cartea de Istorie de la început şi icoana vieţii de glorie” a naţiunii şi a statului.
(„Monitorul”, Iaşi, marţi, 21 iulie 1998; în ediţiile judeţene – miercuri, 22 iulie 1998)
Reuniuni internaţionale în 2005
Urmând regulile stabilite deja, asociaţiile internaţionale din domeniul genealogiei şi al heraldicii (cf. Buletinul IRGH, 1–3/2002, p.5) au organizat în cursul anului 2005 reuniunile ştiinţifice prevăzute pentru anii impari, dintre Congresele Internaţionale de Genealogie şi Heraldică desfăşurate întotdeauna în anii pari. Înserăm aici informaţii sumare despre colocviile anului 2005 (pentru cele din 2003 – cf. Buletinul IRGH, 10–12/2003, p.12), dorind ca membrii Institutului „Sever Zotta” să fie la curent cu manifestările ştiinţifice internaţionale din domeniile care sunt şi ale noastre.
Între 31 martie şi 4 aprilie 2005, în San Marino, s-a ţinut cel de-al II-lea Colocviu organizat de Institutul Internaţional de Studii Genealogice şi Istorie a Familiei (acest Institut a fost întemeiat în septembrie 2002 şi îşi are sediul în Republica San Marino). Tema Colocviului – Genealogia printre ştiinţe. Genealogii falsificate – a oferit un câmp vast pentru comunicări (44 în total) cu subiecte foarte variate, repartizate în trei secţiuni: Genealogia printre ştiinţe (18); Falsificări genealogice (13); Cursul de Genealogie şi Istorie a Familiei (13). Repartiţia comunicărilor pe cele 13 ţări participante este următoarea: Italia (26), Marea Britanie şi Rusia (câte trei), Franţa şi Grecia (câte două), Belgia, Brazilia, Croaţia, Danemarca, Germania, Grecia, San Marino, Spania (câte una). D-l Florin Marinescu (Grecia), membru al Institutului „Sever Zotta”, a vorbit despre False genelogii fanariote. Semnalăm o comunicare – desigur, interesantă şi pentru noi – despre cele trei familii Frangipane (autor: d-l Ivan Mirnik, Croaţia).
Sub patronajul Consiliului Heraldic al Federaţiei Ruse, Academia Internaţională de Heraldică (întemeiată în 1949) a organizat – la St. Petersburg, între 5 şi 8 septembrie 2005 – al XIV-lea Colocviu Internaţional de Heraldică, a cărui temă a fost Heraldica şi femeia. Participanţi din 14 ţări au propus 30 de comunicări, repartizate astfel: Rusia – şapte; Franţa – patru; Marea Britanie – trei; Austria, Belgia, Canada, Germania şi Suedia – câte două; Danemarca, Elveţia, Norvegia, Polonia, Ungaria şi S.U.A. – câte una. Ştiinţa şi arta heraldică românească nu s-au învrednicit de nici un reprezentant şi de nici o comunicare. Următorul Colocviu Internaţional de Heraldică va avea loc în septembrie 2007, în Germania.
Academia Internaţională de Genealogie (întemeiată în 1998) a încredinţat Federaţiei Franceze de Genealogie organizarea celui de-al IV-lea Colocviu Internaţional de Genealogie, ale cărui lucrări s-au ţinut la Paris, între 10 şi 14 octombrie 2005. Comunicările au fost circumscrise temei Genealogia şi Lumea Nouă, ceea ce a îngăduit reluarea parţială a temei celui de-al II-lea Colocviu (2001), despre emigraţie şi imigraţie. Programul a înscris 35 de comunicări, ai căror autori au reprezentat şapte ţări: Franţa (13), Canada (11), Rusia (cinci), S.U.A (două), Grecia, Italia şi Spania (câte una); o comunicare a avut autori din S.U.A. şi Rusia. Doi dintre membrii Institutului „Sever Zotta” s-au numărat printre participanţii cu comunicări, reprezentând, însă, ţările unde locuiesc: d-l Ion M. Cantacuzino (Franţa) şi d-l Florin Marinescu (Grecia). Următorul Colocviu Internaţional de Genealogie va avea loc în mai 2007, la Iaşi.
Şedinţele Comitetului Director
Şedinţa din 18 octombrie 2005. Primul punct al ordinii de zi l-a constituit situaţia financiară a Institutului „Sever Zotta”, analizându-se situaţia cotizaţiilor (cu un număr considerabil de restanţe, inclusiv pentru membrii din Iaşi) şi aceea a contractelor. Al doilea punct înscris pe ordinea de zi privind publicaţiile, a fost amânat, pentru a se discuta împreună cu conducerea CNHGS-I.
Administratorul-Delegat a anunţat că la Adunarea Generală a Academiei Internaţionale de Genealogie – prilejuită de cel de-al IV-lea Colocviu Internaţional de Genealogie (Paris, 10–14 octombrie 2005) – Institutul „Sever Zotta” a fost reprezentat de Preşedintele său, d-l Mihai Dim. Sturdza; d-sa a dat conducerii Academiei Internaţionale de Genealogie toate explicaţiile cerute în legătură cu organizarea la Iaşi, în mai 2007, a următorului (al V-lea) Colocviu Internaţional de Genealogie. Într-un mesaj transmis prin poşta electronică, Preşedintele Academiei, d-l Michel Teillard d’Eyry, a confirmat că aceste explicaţii au convins pe cei prezenţi că pregătirile pentru Colocviul din 2007 sunt pe drumul cel bun. Ca atare, Administratorul-Delegat al Institutului „Sever Zotta” a propus alcătuirea unui Comitet de Organizare, ai cărui membri să-şi asume diversele activităţi pregătitoare.
În şedinţă comună cu Consiliul Director al CNHGS-I, s-a discutat situaţia revistei „Arhiva Genealogică”, aşa cum se prezintă ea în urma refuzului Editurii Academiei Române de a răspunde la scrisorile ce i-au fost adresate în august şi septembrie a.c. în legătură cu tipărirea numitei reviste (cf. Buletinul IRGH, 7–9/2005, p.14–15). Biroul Permanent al CNHGS-I – care constituie şi Comitetul de Redacţie – a solicitat activarea şi aplicarea hotărârilor mai vechi ale Comitetului Director al Institutului „Sever Zotta” (cf. Buletinul IRGH, 7–9/2002, p.5). În condiţiile în care, ca urmare a demersurilor întreprinse în anii trecuţi (cf. Buletinul IRGH, 1–3/2003, p.2), Institutul deţine proprietatea asupra titlului revistei (înregistrată ca atare la OSIM) şi, pe de altă parte, dispune de mijloacele financiare pentru editarea ei, Comitetul Director nu poate decât să accepte ca „Arhiva Genealogică” să dobândească oficial statutul de publicaţie a societăţii care poartă numele fondatorului ei, Sever Zotta. Cei prezenţi au fost de acord, totuşi, să nu se procedeze pripit şi să se evite, pe cât posibil, ca această transformare să provoace disensiuni. S-a avizat, în principiu, ca materialele pregătite pentru două numere ale revistei să fie culese pe cheltuiala Institutului, dar numai după o analiză temeinică a posibilităţilor financiare.
D-l Ştefan S. Gorovei a anunţat că Decanul Facultăţii de Istorie s-a declarat de acord ca şedinţele lunare de comunicări ale CNHGS-I să aibă loc în sala H-1 din Casa Catargi, sub condiţia ca eventualele manifestări organizate de Facultate să aibă prioritate.
Şedinţa din 15 noiembrie 2005. În continuarea preocupărilor privind soarta revistei „Arhiva Genealogică”, s-au adus la cunoştinţa membrilor Comitetului Director noi încercări de a se continua colaborarea cu tipografia „Dosoftei”, care – după primele informaţii – ar fi putut, eventual, să asigure şi culegerea materialelor dactilografiate; discuţiile cu persoane din serviciul de producţie au arătat, însă, că tipografia „Dosoftei” nu mai poate asigura culegerea, preferând să i se predea materialele pe dischete sau trase pe calc. În această situaţie, este evident că Institutul „Sever Zotta” trebuie să finanţeze culegerea computerizată a textelor.
Şedinţa din 13 decembrie 2005 nu s-a putut ţine, întrucât sala unde trebuia să aibă loc a fost afectată, din neatenţie, altei activităţi.
Publicaţii
Emil Satco, Enciclopedia Bucovinei, colaboratori principali: Eugen Dimitriu şi Erich Beck, Suceava, 2004, vol. I, 693 p.; vol. II, 767 p.
Nu se poate lăuda îndeajuns iniţiativa autorului – valorificată sub egida Bibliotecii „I. G. Sbiera” – de a aduna tot ceea ce i-a putut fi adus la cunoştinţă cu privire la personalităţi vechi şi noi ale Bucovinei (termenul acesta a fost, însă, puţin forţat, pentru a cuprinde actualul judeţ Suceava în întregimea lui). În cele două volume masive (I – literele A–L; II – literele M–Z), câteva mii de voci oferă o cantitate uriaşă de informaţie (nu lipsită, uneori, de inevitabilele imprecizii sau erori). Instrument de lucru de o valoare deosebită, Enciclopedia Bucovinei va deveni – este deja – indispensabilă oricăror cercetări privind o zonă a României istorice.
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, VI. Acte interne (1756–1770), editate de Ioan Caproşu, Iaşi, Ed. „Dosoftei”, 2004, 1000 p.
În continuarea seriei începute în 1999 (cf. Buletinul IRGH, 10–12/2000, p.11) şi continuată în anii următori (cf. Buletinul IRGH, 4–6/2002, p.7; 4–6/2003, p.11), noul volum acopere 15 ani de viaţă ieşeană după mijlocul veacului XVIII. Cele 881 de documente conţin o informaţie extraordinar de bogată pentru istoria oraşului şi a locuitorilor săi, boieri şi „burghezi”, deveniţi, laolaltă, răzeşi (v., de pildă, p.307). După indicii lucraţi de d-l Mihai-Cristian Amăriuţei, lipsesc, însă, facsimilele care îngăduiau cercetarea peceţilor şi ofereau mostre de scris, preţioase pentru identificarea unor cărturari ai vremii, de la care au rămas manuscrise (cu traduceri sau copii) nesemnate. E întotdeauna dăunător când raţiuni „economice” se pun de-a curmezişul lucrului bine făcut.
Ioan C. Filitti, omul prin operă, antologie şi studiu introductiv de Georgeta Filitti, Bucureşti, Editura Pegasus Press, 2004, 396 p.
Din opera de genealogist a eruditului cărturar muntean, se regăsesc aici câteva texte: Craioveştii şi rolul lor (p.111–129); Notice sur les Vogoridi (p.145–152); Originea românească a ambasadorului francez Maurice Paléologue (p.163–166); În amintirea mamei mele Elena C. Filitti, născută Slătineanu, moştenitoarea boierilor Alexeni (p.178–186). Nenumăratele articole şi note de genealogie muntenească ale lui I. C. Filitti trebuie, însă, neapărat adunate într-un volum sau două, pentru a fi la îndemâna cercetătorilor. La această întreprindere, Institutul „Sever Zotta” poate avea o contribuţie decisivă.
Spiridon Cristocea, Din trecutul marii boierimi muntene. Marele ban Mareş Băjescu, Brăila, Ed. „Istros”, 2005, 153 p. + 89 ilustraţii.
Fiu, se pare, de negustor (orăşean, în tot cazul) înstărit din Câmpulung, Mareş Băjescu
(m. 1673) a urcat în ierarhia munteană până la înalta dregătorie a băniei, fără însă ca urmaşii lui să poată păstra familiei acelaşi statut social. Autorul lucrării (teză de doctorat în 1999, sub îndrumarea d-lui Paul Cernovodeanu) a realizat o frumoasă monografie de mare dregător, cercetând cu atenţie activitatea personajului în domeniul politicii (administraţiei) şi al ctitoriilor, reconstituindu-i stăpânirile şi familia. Exemplul este dintre cele bune şi ar fi de aşteptat ca el să fie urmat şi de alte teze de acest gen.
Ştefan S. Gorovei
Stema României. O istorie polemică
Sorin Iftimi
Cartea profesorului clujean Ioan Silviu Nistor1 vine în urma unor studii anterioare, privitoare la acelaşi subiect şi propune modificări însemnate în structura actualei steme de stat a României. Ca ardelean, autorul manifestă o sensibilitate specială pentru modul în care provincia istorică natală este reprezentată în stema ţării. Ca atare, d-sa ridică o chestiune privitoare tocmai la spaţiul transilvan: deşi locuit timp de secole în majoritate de români, elementul etnic cel mai numeros nu ar fi reprezentat în stema Transilvaniei; creaţie târzie, din ultimii ani ai veacului al XVI-lea, aceasta ar fi – după părerea d-lui Nistor – o reflectare heraldică a sistemului celor trei naţiuni politice acceptate, Unio Trium Nationum.
Un istoric ignorant în ale heraldicii ar fi, eventual, îndreptăţit să privească lucrurile din perspectiva epocii prezente şi a sensibilităţilor actuale privitoare la această temă; însă un heraldist cunoscător şi de istorie ar trebui să înţeleagă, fără ezitare, că vechimea de patru secole a stemei care reprezintă acest teritoriu – cunoscută ca atare în armorialele occidentale – constituie un argument suficient pentru menţinerea sa nealterată, indiferent de schimbările politice ulterioare. Este o stemă consacrată, care face parte din identitatea istorică a teritoriului respectiv. O nouă stemă, pentru acelaşi spaţiu istoric şi făcând abstracţie de cea folosită un timp atât de îndelungat, nu ar părea justificată.
Alcătuită în cadrul heraldicii Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, la sfârşitul secolului al XVI-lea, ea înfăţişează un scut tăiat, având în prima partiţiune o acvilă ieşind, cu zborul ridicat, iar în a doua – şapte coline cu câte un turn în vârf. Autorul acceptă idea că, în faza iniţială, simbolurile acestea aveau un sens teritorial, şi nu unul etnic: vulturul reprezenta comitatele (dominate de nobilime, inclusiv cea de origine română, maghiarizată ulterior), iar cele şapte cetăţi erau o aluzie la oraşele locuite de saşi. S-au adăugat curând Soarele şi Luna, reprezentând însemnele ţinutului secuiesc, de la marginea estică a principatului. În acest caz, stema nu mai poate fi privită ca o expresie a alianţei stărilor privilegiate alogene împotriva populaţiei majoritare româneşti, ea reflectând mentalitatea unei epoci în care chestiunea nu se punea în termeni etnici.
Autorul consacră câte o analiză separată acestor simboluri. Vulturul negru ar evoca, după opinia d-sale, pasărea-totem a triburilor ungureşti, turul, „simbolul spiritului anexionist şi asimilator unguresc, al fascismului şi revizionismului ungaro-hortyst […], păstrat, paradoxal, pe stema României” (p.36). Cele şapte cetăţi – considerate, în mod curent, o stemă grăitoare care „traduce” heraldic latinul Septemcastra, preluat de germanul Siebenbürgen – sunt considerate ca evocând, la origine, „blazonul Romei” (constituită pe cele şapte coline) şi apoi al Constantinopolului (autorul s-a gândit, probabil, la fortificaţia folosită de turci ca închisoare şi cunoscută sub numele de Edikule, care înseamnă şapte turnuri); de aici concluzia: „Acest blazon nu era decât o formă combinată a emblemelor celor două capitale ale lumii vechi: Roma şi Constantinopolul – sub a căror oblăduire politică reală sau nominală au evoluat dacoromanii şi protoromânii” (p.38).
Este de domeniul evidenţei faptul că Imperiul Roman nu a cunoscut blazoane, iar Constantinopolul a avut o cu totul altă reprezentare simbolică! Cât priveşte Soarele şi Luna (o semilună), autorul pretinde că aceste simboluri „se găsesc şi pe blazonul cumanilor – populaţie din familia popoarelor türc, înrudită cu secuii” (p.38). Este o perspectivă eronată, falsă: faptul că aceşti aştri se regăsesc şi în stemele Moldovei şi Ţării Româneşti pare să nu spună nimic autorului.
Din aceeaşi pespectivă eronată priveşte autorul şi cunoscuta pecete a lui Mihai Viteazul, pe care o reproduce (p.69 şi 344) însoţită de faimoasele cuvinte a căror alăturare aleatorie a fost de multă vreme demonstrată de istoricul Constantin Rezachevici. Lectura legendei este la fel de fantezistă ca şi interpretarea simbolurilor. Regretatul profesor ieşean Gh. Pungă a demonstrat că, de fapt, avem de-a face cu pecetea folosită în Moldova, în domnia minorului Nicolae Pătraşcu, ceea ce explică prezenţa bourului în ecusonul central. Explicaţiile nu sunt mai potrivite nici în discuţia cu privire la leii rampanţi afrontaţi („leii dacici”), nici în aceea referitoare la stemele reunite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, ideea că acestea ar fi exprimat o propagandă ascunsă pentru cultivarea unităţii de neam fiind lipsită de substanţă.
Adept, se pare, al ideii unei „conspiraţii”, al unei „diversiuni străine”, autorul formulează acuzaţii vehemente la adresa heraldistului ardelean József Sebestyén de Köpeczi (autorul proiectului adoptat în 1921 pentru stema României Mari), socotit „un impostor […] lipsit de competenţă şi de consistenţă ca specialist, pregătit din timp şi împins în faţă de către cercuri tradiţional ostile, şi care mânuia bine arta disimulării şi diversiunii” (p.11). De un tratament oarecum similar se bucură şi Szabolcs de Vajay, cunoscut pe plan internaţional pentru preocupările sale genealogico-heraldice, dar apreciat de autor ca fiind „doar în mod convenţional heraldist” (p.260; v. şi p.229, nota 324). Spre Köpeczi şi Vajay, autorul îndreaptă şi ascuţişul … luptei de clasă, „amândoi afişând prin nume ascendenţă nobiliară” (p.230). Maria Dogaru este, la rândul ei, atacată violent, ca una a cărei pledoarie a fost „o mostră de mistificare şi desconsiderare a adevărului istoric, de sfidare a spiritului ştiinţific şi o nesocotire a demnităţii naţionale româneşti” (p.260–261).
Cu temeiuri ca acestea, autorul conchide că „stema României este greşit configurată” şi propune propriul său proiect de stemă.
1 Ioan Silviu Nistor, Stema României. Istoria unui simbol. Studiu critic, Cluj-Napoca, Editura „Studia”, 2003, 350 p.
A APĂRUT
Dan Cernovodeanu,
Evoluţia armeriilor Ţărilor Române de la apariţia lor şi până în zilele noastre
(sec. XIII–XX)
Îndelung aşteptată, mereu anunţată în paginile Buletinului IRGH, versiunea românească a tezei cu care regretatul Dan Cernovodeanu a obţinut, în 1995, doctoratul de Stat la Sorbona a ieşit, în sfârşit, la Editura „Istros” din Brăila, în octombrie a.c., graţie strădaniilor directorului acesteia, d-l Ionel Cândea. Traducerea a fost realizată de d-na Livia Sîrbu, iar nota bio-bibliografică este semnată de d-l Tudor-Radu Tiron, care a fost şi coordonatorul lucrării. Volumul însumează 531 p. de text, urmate de un frumos Album heraldic de CIII planşe (alb/negru şi color), cu explicaţiile aferente.
Societatea de Genealogie, Heraldică şi Arhivistică „Paul Gore”
Întemeiată în 1997 şi înregistrată oficial în 2000 (cf. Buletinul IRGH, 4–6/2002, p.14; v. şi 1–6/2004, p.8–9), Societatea „Paul Gore” din Chişinău şi-a ţinut, în ziua de 26 noiembrie 2005, cea de-a şasea Adunare Generală a membrilor ei. După obişnuitele rapoarte prezentate de Preşedinte, Consiliul Director şi Comisia de Cenzori, s-au înmânat diplomele de merit şi premiile Societăţii şi s-a procedat la alegerea Preşedintelui, a Consiliului Director şi a Comisiei de Cenzori. S-au împărţit 11 premii, cu destinaţii precise sau generale. Premiul familiei Cantacuzino a fost atribuit d-lui Victor Ţvircun, pentru lucrarea Viaţa şi activitatea contelui Toma Cantacuzino (Chişinău, 2005). Premiile Preşedintelui Societăţii le-au primit d-l Eugen Nicolae („Pentru impulsionarea activităţii ştiinţifice a Societăţii”), d-na Mariana Balan („Pentru solidaritate”) şi d-l Iurie Caminschi („Pentru fidelitate”). Premiile Societăţii, decernate pentru activitatea ştiinţifică, au avut următorii beneficiari: d-l Iacob Lupanciuc (Premiul „Zoe Diaconescu”, pentru lucrarea Comuna Mingir. File de Istorie, Chişinău, 2005), d-l Virgil Pâslariuc (Premiul „Gheorghe Bezviconi”, pentru lucrarea Raporturile politice dintre marea boierime şi domnie în Ţara Moldovei în secolul al XVI-lea, Chişinău, 2005), d-l Mihai Dim. Sturdza (acelaşi premiu, pentru întreaga activitate de cercetare genealogică), d-l Ionel Cândea (Premiul „Dan Cernovodeanu”, pentru editarea lucrării titularului, Evoluţia armeriilor Ţărilor Române), colectiv de autori (Premiul „Ioan Halippa”, pentru lucrarea Cartea Memoriei. Catalog al victimelor totalitarismului comunist, I–IV, Chişinău, 1999–2005), Editura „Cartdidact” (Premiul „Gheorghe Nastase”, pentru hărţile geografice şi istorice editate în 1995–2005) şi Paul Cernovodeanu (Premiul Mare „Paul Gore”, pentru întreaga activitate).
În funcţia de Preşedinte al Societăţii „Paul Gore” a fost reales d-l Silviu Tabac. Din Consiliul Director fac parte nouă persoane (exclusiv din Republica Moldova): Sergiu Bacalov, Antonina Berzoi, Adelaida Chiroşcă, Sergius Ciocanu, Silvia Corlăteanu, Silviu Tabac, Raisa Tabuică, Petru Vicol şi Lilia Zabolotnaia. Comisia de Cenzori este compusă din: Dinu Poştarencu, Larisa Svetlicinaia şi Angela Zubco.
Pe lângă discutarea unor chestiuni strict administrative, privind cotizaţiile, comunicările, şedinţele Clubului literar etc., s-a pus problema editării unui periodic şi s-a propus alcătuirea unui anuar, la împlinirea a zece ani de la întemeierea Societăţii „Paul Gore”.
Publicaţii ale Institutului „Sever Zotta”
Începând din anul 2003, Institutul „Sever Zotta” şi-a început propria activitate editorială, prevăzută de Statutele sale. Au apărut până acum următoarele volume (membrii Institutului, cu cotizaţia la zi, pot primi câte un exemplar cu preţ redus):
HERB. Revista Română de Heraldică, I, 1999, 1–2, XIV + 186 p. (150.000 lei);
Eugen D. Neculau, Sate pe Jijia de Sus, ediţie îngrijită de Marcel Lutic, vol. I, 2003, XLIV + 104 p. (70.000 lei); vol. II, 2005, XII + 264 p. (115.000 lei);
Lucian-Valeriu Lefter, Zăpodenii, vol. I, 2004, 292 p. (prin comandă specială).
Solicitările se vor trimite pe adresa Institutului „Sever Zotta”.
De la Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie (Filiala Iaşi)
Şedinţele de comunicări
Marţi, 18 octombrie 2005: Contribuţii transilvănene. Augustin Mureşan, Heraldică teritorială arădeană; Constantin Ittu, Genealogie şi heraldică sud-transilvană: familia Hochmeister.
Marţi, 15 noiembrie 2005: Contribuţii basarabene. Sergiu Bacalov, Neamul boierilor Stamati (secolul XVII – începutul secolului XVIII); Silviu Andrieş-Tabac, Stema colonelului Ioan Barozzi (1792), secretar domnesc la Iaşi.
Şedinţa programată pentru marţi, 13 decembrie 2005 nu a putut avea loc, întrucât, dintr-o inadvertenţă, o altă activitate a fost programată în aceeaşi sală, la aceeaşi oră. Comunicările anunţate pentru această şedinţă (autori: Petronel Zahariuc şi Ştefan S. Gorovei) vor fi reprogramate.
Pentru viitoarele şedinţe din cursul acestui an academic, sunt stabilite următoarele date: 17 ianuarie, 14 februarie, 14 martie, 11 aprilie, 16 mai şi 13 iunie 2006. Modificările de date nefiind cu totul excluse, membrii CNHGS–Iaşi şi cei care doresc să asiste la aceste şedinţe sunt rugaţi să se intereseze – tel.: 21.86.77; 0332-80.02.79 (Mircea Ciubotaru); 26.32.00 (Ştefan S. Gorovei); 23.71.01 (Petronel Zahariuc) – pentru confirmarea datei. În absenţa unor precizări speciale, locul (Sala H-1 din Casa Catargi, Bd. Carol I nr.22) şi ora (17.30) rămân întotdeauna aceleaşi.
Membrii Comisiei şi ai Institutului „Sever Zotta” sunt invitaţi la aceste şedinţe şi sunt rugaţi să anunţe din timp titlurile comunicărilor pe care doresc să le prezinte. Reamintim că atât participarea la şedinţe, cât şi prezentarea de comunicări nu sunt condiţionate de apartenenţa la aceste societăţi.
*
Întrucât publicarea comunicărilor prezentate în şedinţele Filialei Iaşi a Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie este legată de revista „Arhiva Genealogică”, în a cărei apariţie s-a acumulat deja o mare întârziere, Biroul Permanent al CNHGS-I a decis ca, începând cu anul academic în curs, să încredinţeze Buletinului IRGH rezumatele acestor comunicări. Publicarea lor va fi folositoare atât autorilor, cât şi membrilor societăţilor noastre, informaţi ritmic despre conţinutul respectivelor şedinţe. Hotărârea se pune în aplicare începând chiar cu acest număr al Buletinului, în care se înserează rezumatele comunicărilor prezentate în şedinţele din septembrie, octombrie şi noiembrie 2005.
Pentru ca această soluţie să aibă eficienţa dorită, autorii comunicărilor sunt rugaţi să remită rezumatele respective unuia dintre membrii Biroului Permanent, la sfârşitul şedinţelor, sau în cel mai scurt timp după şedinţe. În lipsa rezumatelor remise de autori, se vor folosi consemnările din procesele verbale ale şedinţelor.
Comunicări în şedinţele CNHGS-I
Rezumate
Sorin Iftimi, O istorie polemică a stemei României.
Întrucât cartea istoricului Ioan Silviu Nistor, referitoare la stema României, nu s-a bucurat de o circulaţie mai largă şi a rămas, practic, necunoscută celor interesaţi, comunicarea şi-a propus să-i prezinte cât mai amănunţit conţinutul. Analiza atentă a lucrării a arătat că autorul ei nu este foarte familiarizat cu domeniul heraldicii, dovedind mai degrabă nepricepere pe tărâmul acestei ştiinţe. Prezentarea distorsionată a unor realităţi (istorice şi heraldice), cu etichetări nepotrivite, dăunează abordării ştiinţifice a subiectului. Până la publicarea integrală a comunicării, se reproduc aici (p.8–9) câteva comentarii mai largi, care justifică aceste aprecieri.
Ştefan S. Gorovei, Genealogie şi heraldică de pretenţii: Dimitrie Cantemir.
O călătorie de studii în Crimeea a oferit autorului posibilitatea de a ajunge la palatul de la Baccesarai, vechea reşedinţă a hanilor tătari, de la începutul veacului al XVI-lea până la 1783. O emblemă aşezată deasupra porţii prezintă o asemănare izbitoare cu unul dintre elementele heraldice incluse în stema Cantemireştilor. Heraldistul român J.-N. Mănescu a atras atenţia asupra celor două amfiptere (şerpi înaripaţi), care la Dimitrie Cantemir înconjoară stema, în timp ce la fiul său, Antioh, sunt aşezate în cartierul al doilea al scutului sfertuit; în acest din urmă caz, sunt cunoscute şi culorile: amfiptere verzi pe fond roşu. După părerea lui J.-N. Mănescu, cei doi şerpi înaripaţi au fost „fără îndoială stema de neam a Cantemireştilor, versiune probabil foarte decantată a unei vechi embleme cu dragoni afrontaţi”. Or, ceea ce se vede la Baccesarai sunt tocmai doi dragoni verzi afrontaţi (reprezentaţi, într-un loc, chiar pe fond roşu). În urma acestei descoperiri, autorul comunicării a presupus că Dimitrie Cantemir şi-a făurit nu numai o genealogie de pretenţii – care îl făcea să descindă „ex Crimensium nobilibus mirzis Cantemyrios” – dar şi o heraldică de pretenţii, adoptând un însemn al hanilor tătari.
Augustin Mureşan, Heraldică teritorială arădeană.
Membru al CNHGS (Filiala din Cluj-Napoca), autorul a înfăţişat activitatea de elaborare a armorialului teritorial pentru judeţul Arad, în care s-a implicat de mai bine de un deceniu, atât în perioada de aplicare a H. G. nr.64/1993, cât şi în perioada inaugurată de H. G. nr.25/2003. Expunerea a privit elaborarea atât a stemei judeţului şi a municipiului Arad, cât şi a unor steme pentru oraşe şi comune ale acelui judeţ. S-a remarcat că, în elaborarea acestor steme, se urmează, în general, aceleaşi principii, urmărindu-se conservarea patrimoniului heraldic şi evocarea celor mai importante realităţi ale zonei respective. Din discuţiile purtate pe marginea comunicării, a rezultat că şi în judeţul Arad specialiştii se confruntă cu aceleaşi dificultăţi, nu numai la nivelul autorităţilor locale, dar chiar şi la unele „eşaloane” superioare.
Constantin Ittu, Genealogie şi heraldică sud-transilvană: familia Hochmeister.
Pe baza informaţiilor oferite de o cronică de familie – Günter von Hochmeister, Chronik von Hochmeister-Krafft. Siebenbürgisch-sächsische Familien im Wandel der Zeiten 1664–2000, Sibiu, 2000 – autorul a prezentat ascensiunea unei familii de saşi din Transilvania. Numele este atestat în secolul al XV-lea, când un Nikolaus Hochmeister din Copşa Mare s-a înscris (1439) la Universitatea din Viena, ajungând apoi prim notar al regelui şi înobilat împreună cu fraţii săi. Nu este dovedită legătura dintre acest grup şi Martin Hochmeister (n.1664), înscris în breasla fierarilor din Sibiu. La a treia generaţie, familia devine importantă: urmaşul omonim al fierarului ajunge librar şi este iniţiatorul presei şi publicisticii din zona natală. Fiul său, numit la fel, a moştenit meseria părintească, a arendat tipografia oraşului şi a urcat în ierarhia administrativă. În 1813, a fost înobilat şi i s-a acordat o stemă.
Sergiu Bacalov, Neamul boierilor Stamati (secolul XVII – începutul secolului XVIII)
Comunicarea a urmărit cariera, averea şi familia marelui postelnic Stamatie Hiotul (Sacâzliul), văr primar al lui Vasile vodă Lupu şi frate după tată al lui Neculce, părintele cronicarului Ion Neculce. Dintr-o povestire genealogică târzie (izvodul postelnicului Ştefan Ghindă), ar rezulta că Stamati ar fi fost otrăvit de Gheorghe vodă Ştefan; după opinia autorului, otrăvirea (dacă a avut loc) nu a dus la moartea personajului, care a continuat să fie o prezenţă activă în deceniul al şaselea. Căsătorit cu Tudosca Boul (vară primară cu doamna Safta a lui Gheorghe vodă Ştefan), a avut două fiice şi doi fii, dintre care unul, Ilie paharnicul, a lăsat urmaşi pentru încă două generaţii.
Silviu Andrieş-Tabac, Stema colonelului Ioan Barozzi (1792), secretar domnesc la Iaşi.
Dintre urmaşii sărăciţi ai unui neam de dinaşti – Barozzi – care stăpâniseră în insule din Marea Egee, unii au trecut în serviciul Rusiei, ajungând şi în Moldova şi Ţara Românească. Cercetarea genealogică modernă a reconstituit trei familii cu acelaşi nume, „care nu întreţineau relaţii de rudenie între ele, deşi, mai mult ca sigur, aveau o îndepărtată obârşie comună” (Mihai Dim. Sturdza). În afara acestora, însă, documentele învederează existenţa şi a altor personaje, aparţinând, desigur, aceluiaşi neam. Colonelul Ivan Franţevici Barozzi a solicitat în 1792 recunoaşterea nobleţei şi a stemei sale. În cererea sa, el spune că s-a născut în insula Naxos (unde este atestat acest nume) şi că ar fi fost secretar al unui domn, nenumit, al Moldovei – poate fi ori Alexandru Ipsilanti (1787–1788), ori Manole Ruset (1788–1789).
Activitatea CNHGS–I în domeniul heraldicii teritoriale
Biroul Zonal Iaşi
Şedinţa din 18 octombrie 2005: preşedinte de şedinţă – dr. Petronel Zahariuc, conferenţiar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”; secretar – Cătălin Hriban.
S-a prezentat răspunsul primit de la Secretariatul CNHGS (Bucureşti), în problema stemei comunei Heleşteni, din care rezultă că propunerea de eliminare a bezanţilor ar fi fost determinată de faptul că folosirea respectivelor mobile nu era explicată în nici un fel în descriere; însă, întrucât bezanţii sunt o aluzie tocmai la numele comunei, prezenţa lor este întru totul justificată.
În aceeaşi scrisoare, Secretariatul CNHGS a semnalat o neregularitate în ceea ce priveşte circuitul documentaţiei referitoare la heraldica teritorială: autorităţile judeţene trimit dosarele direct la Ministerul Administraţiei şi Internelor, de unde ele trebuie remise Secretariatului CNHGS, pentru avizarea finală, ceea ce îngreunează şi încetineşte activitatea şi, în final, aprobarea stemelor. Ca urmare, Biroul Zonal Iaşi a hotărât să se trimită o circulară Consiliilor judeţene din cele opt judeţe ale Moldovei, reamintind obligativitatea respectării circuitului indicat în Metodologia CNHGS. Se va adăuga, totodată, observaţia că în multe locuri se folosesc (la intrarea şi ieşirea în judeţe sau localităţi) steme neaprobate sau chiar şi stemele vechi, dinainte de 1989.
La această şedinţă au asistat d-nii dr. Constantin Ittu şi dr. Augustin Mureşan, membri ai Filialei Cluj-Napoca a CNHGS.
Şedinţa din 15 noiembrie 2005: preşedinte de şedinţă – Cătălin Hriban, muzeograf la Complexul Muzeal „Moldova”; secretar – Sorin Iftimi. S-au discutat probleme ale activităţii curente.
La această şedinţă a participat şi d-l dr. Silviu Andrieş-Tabac (Chişinău), membru extern al Biroului Zonal Iaşi.
Comisiile judeţene pentru analizarea proiectelor de steme
La 9 decembrie 2005, la şedinţa Comisiei Judeţene Botoşani, a participat d-l Cătălin Hriban, numit prin Ordinul Prefectului nr.200 din 7 octombrie 2005. S-au prezentat proiecte de steme pentru judeţul Botoşani, municipiul Dorohoi şi comuna Ibăneşti. Primele două au fost acceptate, iar al treilea a fost respins.
La 12 decembrie 2005, la şedinţa Comisiei Judeţene Iaşi, a participat d-l Petronel Zahariuc. S-au prezentat proiecte de steme pentru comunele Bârnova, Cucuteni, Erbiceni, Miroslava, Şipote şi Vlădeni. Cu rezerve pentru proiectul de stemă al comunei Cucuteni, toate celelalte au fost acceptate, urmând a fi trimise Biroului Zonal Iaşi.
La 19 decembrie 2005, la şedinţa Comisiei Judeţene Suceava, a participat d-l Petronel Zahariuc, numit prin Ordinul Prefectului nr.32 din 24 ianuarie 2005. S-au prezentat proiecte de steme pentru comunele Capul Codrului şi Fântâna Mare. Ambele proiecte au fost acceptate.
Soarta „Arhivei Genealogice”
Ca urmare a faptului că Editura Academiei Române nu a dat nici un răspuns scrisorilor care i-au fost adresate la 9 august şi la 21 septembrie a.c., în legătură cu tipărirea „Arhivei Genealogice” (cf. Buletinul IRGH, 7–9/2005, p.14–15), Redactorul-şef al revistei a solicitat convocarea de urgenţă a Consiliului Director al CNHGS-I pentru ziua de 30 septembrie a.c. Întrucât la acea dată mai mulţi membri ai Consiliului Director lipseau din Iaşi, situaţia aceasta a fost pusă în discuţia Biroului Permanent al CNHGS-I, întrunit la 18 octombrie. S-a acceptat realitatea că lipsa unui răspuns nu poate avea altă semnificaţie decât încetarea colaborării cu acea instituţie, ceea ce lasă CNHGS-I libertatea de a identifica soluţiile cele mai potrivite pentru a se putea continua publicarea revistei. A fost evocată şi posibilitatea unui apel adresat Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române, în vederea restabilirii colaborării; s-a conchis, însă, că această eventualitate nu mai poate fi luată în considerare după ce la conducerea respectivei secţii a fost desemnată tocmai persoana care, în toamna anului 2002, a dispus izgonirea CNHGS-I – şi, implicit, a redacţiei revistei „Arhiva Genealogică” – din sediul care îi fusese stabilit în 1993. Biroul Permanent al CNHGS-I a constatat, astfel, că mijloacele care îi stau la dispoziţie pentru depăşirea acestui blocaj au fost epuizate şi, în consecinţă, a decis ca situaţia creată să fie prezentată Comitetului Director al Institutului „Sever Zotta”, urmând a se cere punerea în aplicare a unor hotărâri mai vechi, referitoare la editarea revistei.
Programul de Cercetări privind
Ideologia Medievală a Puterii
Joi, 1 decembrie 2005, o reuniune ştiinţifică – Seminar X – a avut loc în cadrul acestui Program, cu tema Bizanţ după Bizanţ. Succesiune şi supravieţuire. D-l Liviu Pilat a prezentat comunicarea Sfârşitul „perioadei bizantine” în Moldova (1453). Mitropoliţii Ioachim şi Teoctist I, după care d-l Ştefan S. Gorovei şi d-na Maria Magdalena Székely au înfăţişat Călătoria de studii în Crimeea, pe urmele Mariei de Mangop. Şedinţa de comunicări a fost găzduită de Casa Catargi (Bd. Carol I nr.22), în Sala H-1.
C h i t a n ţ ă
S-a primit de la d-___ _________________________ suma de _________ lei, reprezentând cotizaţia pentru trim._______/2005.
Restanţele d-___ _________________________ totalizează suma de ______________ lei, reprezentând cotizaţia aferentă trim. ____________, (re)calculată la nivelul trimestrului IV al anului în curs (v. anunţurile din p.16). Cifra este valabilă până la 31 martie 2006.
Membrii Institutului sunt rugaţi să consulte Regulamentul cotizaţiilor, publicat în numărul 1–3/2000 al Buletinului (p. 4–5).
În al primul trimestru al anului 2006, taxa de înscriere ca membru al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” – în condiţiile prevăzute de articolul 8 din Statute – este de 10 lei noi (RON), iar cotizaţia trimestrială este de 10 lei noi (RON).
În spiritul art. 12, § (a), din Statute, refuzul de a achita cotizaţia lunară este considerat ca notificare simbolică a renunţării la calitatea de membru al Institutului „Zotta”.
Neplata cotizaţiei lunare atrage o atenţionare (după două trimestre), un avertisment (după trei trimestre), iar după un an conduce la radierea automată din evidenţele Institutului (Regulamentul cotizaţiilor, art. 11 şi 12).
Precizări foarte necesare
Chitanţa care se află, în fiecare număr al Buletinului nostru, în josul penultimei pagini, înscrie, atunci când este cazul, totalul restanţelor, cu precizarea cărui trimestru (sau căror trimestre) le corespund acele restanţe. Respectiva sumă înseamnă, însă, datoria calculată la nivelul trimestrului în curs şi, ca atare, ea rămâne valabilă numai până la sfârşitul acelui trimestru; neachitată în acest termen, ea se recalculează la nivelul trimestrului în care se face plata, conform art.10 din Regulamentul cotizaţiilor, publicat în acest Buletin, 1–3/2000, p.5. Membrii Institutului sunt rugaţi să ţină seamă de acest lucru, înainte de a solicita recalculări sau restituiri.
Trimiterile poştale de orice fel (scrisori, colete, mandate etc.) vor fi expediate
folosindu-se exclusiv următoarea adresă : Ştefan S. Gorovei, Institutul „Sever Zotta”, Oficiul poştal 1, Căsuţa poştală 32, 700750 IAŞI.
Tel. - fax: 0232 – 21.86.77 E-mail: rer_genealog@mail.dntis.ro
Pagina web a Institutului
este în refacere
Acest Buletin se distribuie gratuit membrilor Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta”, costul său şi taxele de expediţie fiind incluse în cotizaţie. Distribuirea este oprită automat după trei trimestre de neplată a cotizaţiei lunare.
Buletinul poate fi cumpărat de orice persoană interesată, preţul său fiind întotdeauna 1/10 din cuantumul cotizaţiei pentru întregul trimestru în curs. Preţul acestui număr este de 1 leu nou (RON).
© Institutul Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” 2005
ISSN 1582-2206
