BULETINUL
INSTITUTULUI ROMÂN
DE
GENEALOGIE ŞI HERALDICĂ
„SEVER ZOTTA“
Filiala Iaşi a Comisiei de Heraldică,
Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române
îşi anunţă colaboratorii că,
începând cu data de 1 ianuarie 2003,
nu-şi mai are sediul în incinta
Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”
şi, ca atare, nu mai este valabilă adresa cunoscută şi folosită
din 1993 şi până acum (str. Lascăr Catargi nr.15).
Cei interesaţi de activităţile Comisiei şi de revista
„Arhiva Genealogică”
sunt rugaţi să adreseze corespondenţa la
Institutul „Sever Zotta”
Oficiul 1, Căsuţa poştală 32
700750 Iaşi
Şedinţele Comitetului Director
Şedinţa din 8 iulie 2003. Administratorul-Delegat a prezentat numărul 3–4/1998 al revistei „Arhiva Genealogică”, apărut spre sfârşitul lunii trecute şi adus din tipografie în ziua precedentă. În legătură şi cu acest eveniment, discuţiile au avut în vedere problemele – amânate de la întrunirea anterioară – pe care le pune începutul activităţii editoriale a Institutului „Sever Zotta”, odată cu apariţia primului volum din lucrarea lui Eugen D. Neculau, Sate pe Jijia de Sus. S-a convenit asupra alcăturii unei schiţe de plan editorial, care să reflecte cât mai realist năzuinţele şi priorităţile Institutului, în raport strict cu posibilităţile sale financiare. Trebuie avută în vedere, în primul rând, tipărirea următoarelor volume ale lucrării menţionate. Înscrierea altor lucrări în planul editorial urmează să ţină seama de faptul că, în viitorul imediat, Institutul va trebui să preia şi publicarea „Arhivei Genealogice”, alături de revista „Herb”.
S-a discutat îndelung asupra repartiţiei tirajului pentru publicaţiile Institutului. Cu privire la publicaţiile periodice, s-a stabilit că membrii comitetelor de redacţie vor primi gratuit câte un exemplar din revista respectivă, pe durata deţinerii acelei calităţi. În cazul autorilor şi al îngrijitorilor de ediţii, li se constituie un „drept de autor” de zece exemplare gratuite. Alte 15 exemplare vor fi destinate capitolului „protocol” şi tot atâtea vor fi păstrate ca depozit.
S-au discutat, de asemenea, chestiuni legate de finanţarea acestor publicaţii, recuperarea cheltuielilor şi folosirea fondurilor astfel reconstituite.
Pentru clarificarea tuturor acestor chestiuni, se va alcătui un Regulament al publicaţiilor, ale cărui prevederi se vor aplica începând cu data adoptării lui.
La capitolul problemelor curente, s-a examinat situaţia colectării cotizaţiilor şi a realizării contractelor pentru steme.
Şedinţa din 12 august 2003. S-au discutat chestiuni ale administraţiei curente; în special cele financiare au deţinut, în continuare, primul loc. S-au adus precizări şi s-au formulat observaţii folositoare pentru redactarea Regulamentului publicaţiilor.
Şedinţa din 16 septembrie 2003. În continuarea problemelor discutate cu prilejul întrunirilor anterioare, s-a prezentat şi analizat o schiţă a Regulamentului publicaţiilor, pe marginea căreia s-au făcut observaţii şi sugestii importante. S-a început, totodată, schiţarea unui proiect de plan editorial, propunându-se volume de izvoare (documente), culegeri de studii, reeditări. Lista rămâne deschisă, întrucât se pot adăuga propuneri venite şi din partea membrilor Institutului, din ţară şi de peste hotare.
Administratorul-Delegat a arătat necesitatea ca biblioteca şi arhiva Institutului „Sever Zotta” să fie puse în ordine. S-au adunat, din donaţii, numeroase cărţi şi reviste, a căror clasare este obligatorie, altminteri riscându-se revocarea donaţiilor. Trebuie stabilit un sistem practic de clasare a publicaţiilor, în funcţie de specificul bibliotecii, care nu este una publică, ci de caracter documentar, orientată în primul rând spre genealogie şi heraldică. De asemenea, trebuie clasate documentele şi pusă în ordine arhiva curentă.
În şedinţă comună cu Consiliul Director al CNHGS-I, s-a analizat proiectul de activităţi pentru anul academic 2003–2004; datele şedinţelor lunare fiind stabilite încă de la 10 iunie (cf. Buletinul IRGH, 4–6/2003, p.10), se va urmări constituirea unui portofoliu de propuneri de comunicări.
HERALDICA TERITORIALĂ A ROMÂNIEI
Cel de-al IV-lea Colocviu de heraldică teritorială, care a avut loc la Iaşi (16 mai 2003), în cadrul Congresului de Genealogie şi Heraldică, a prilejuit prezentarea unor referate şi comunicări al căror interes ne determină să le punem mai repede la dispoziţia celor interesaţi. Facem aceasta reproducând, aici, rezumatele înscrise în broşura distribuită participanţilor la Congres.
Ileana Căzan, Principii generale de alcătuire a unei steme şi experienţa ultimului deceniu
Conform noilor reglementări ale Guvernului României, există, în prezent, posibilitatea unei mai bune coordonări a activităţii Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române cu aceea a autorităţilor locale, în procesul adoptării stemelor localităţilor din ţara noastră. La nivelul Comisiilor judeţene de heraldică au început să se organizeze întruniri în care sunt prezentate, de către membri ai CNHGS, caracteristicile alcătuirii unei steme. Principiile ştiinţei şi artei heraldice trebuie cunoscute, pentru că experienţa celor peste zece ani trecuţi de la adoptarea Legii 102/1992 a arătat că dorinţa guvernanţilor de a elabora o heraldică teritorială, comparabilă şi compatibilă cu cea europeană, a dat foarte greu roade. În general, la nivelul autorităţilor locale există disponibilitatea dialogului şi receptivitate faţă de părerea specialistului (de pildă, în judeţele Suceava – primul în care au fost elaborate stemele tuturor aşezărilor –, Buzău şi Prahova). Dar au fost şi cazuri (de exemplu, municipiul Roman, oraşele Câmpulung-Muscel şi Sulina) în care elaborarea unei steme a fost confundată cu execuţia unei reclame publicitare, de proastă calitate, în care abundă elemente descriptive, în general banale, lipsite de orice forţă de sugestie. Adoptarea stemei este, pentru aceste autorităţi locale, un act de putere, ele refuzând orice părere avizată şi considerând că ultimul cuvânt le aparţine. Cele mai mari dificultăţi, datorate, în general, lipsei oricăror cunoştinţe în domeniul heraldic, apar în cazul comunelor. Experienţa acestor zece ani a stat la baza unei acţiuni susţinute a CNHGS care a dus, în sfârşit, la modificarea H.G. nr.64/1993.
Tudor-Radu Tiron, Despre dreptul comunităţilor de azi la însemnele heraldice ale boierilor de ieri
Alcătuită cu concursul specialiştilor în domeniu, stema de stat a României din 1992 a constituit preambulul adoptării Hotărârii de Guvern nr. 64/1993; aflat în vigoare timp de un deceniu, acest cadru normativ a fost recent înlocuit de un alt act al Guvernului României. Pentru prima dată în istoria heraldicii româneşti există premisele alcătuirii unor simboluri pentru toate nivelurile organizării publice, prin aplicarea unui model uniformizator şi cu respectarea regulilor heraldicii. Cu toate acestea, dificultatea principală rămâne aceea a alcătuirii propriu-zise a simbolurilor. Dintre criteriile de alcătuire a unei steme, cel mai important rămâne – pentru multitudinea de comune, care asigură principala pondere a aparatului administrativ–teritorial, dar şi pentru anumite oraşe şi municipii – situaţia juridică a pământului, din punctul de vedere al existenţei sale istorice. Cum, indiferent de epocă, actele de constituire, consolidare sau transmitere a unui drept de proprietate sunt – ca natură juridică – aceleaşi, o stemă (fie ea de municipiu, de oraş sau de comună) reprezintă materializarea, în plan vizual, a existenţei unui drept. Prin raportare la vechimea dreptului, la autenticitatea şi, deci, la legitimarea exercitării acestuia, se poate invoca dreptul proprietarilor de azi la însemnul purtat de proprietarii de ieri, în legătură cu stăpânirea bunului imobil care interesează; căci, din punct de vedere strict juridic, doar această stăpânire va fi în stare să extindă folosirea unui însemn de la titularul – persoană fizică, asupra bunului deţinut.
Cătălin Hriban, Utilizarea calculatorului în compunerea şi desenarea stemelor. Avantaje, dezavantaje şi limitări
Utilizarea calculatorului personal în totalitatea domeniilor vieţii umane a devenit, dintr-un deziderat sau un rafinament, o necesitate reală. Perechea clasică formată din heraldistul profesionist şi artistul desenator sau, folosind jargonul anglicizat la modă în domeniul creaţiei grafice, layout designer şi graphic designer, pare a avea tendinţe de dispariţie. Întrebarea evidentă este dacă, în condiţiile computerizării cotidiene, un amator dotat cu un calculator, o suită de programe de prelucrare a imaginii, împreună cu echipamentele periferice aferente (scanner, imprimantă), poate înlocui cu succes expertul în domeniul heraldicii. Întrebarea nu este pur formală; tendinţele actuale din lumea Tehnologiei Informaţiei încurajează independenţa utilizatorului casnic al Internetului, inclusiv în domeniul creaţiei heraldice. În ciuda realităţii acestei ameninţări, expertiza heraldică presupune imersiunea într-o bază de cunoaştere absolut fractală, în care computerul poate fi un auxiliar eficace, dar în nici un caz tutore sau, mai mult chiar, înlocuitor. Utilitatea computerului în crearea şi gestionarea unei bănci de informaţii şi imagini, în comunicarea ultrarapidă cu surse de informaţie altminteri inaccesibile, ca şi realizarea unei legături, practic instantanee, între elaborarea stemei şi produsul vizibil, ca imagine fizică, este un fapt evident. În măsura în care heraldistul profesionist îşi însuşeşte Tehnologia Informaţiei, vom asista, dacă nu o facem chiar în acest moment, la naşterea CAH (Computer Aided/Assisted Heraldry), într-un mod analog CAD (Computer Aided/Assisted Design), acum aproape trei decenii.
Ştefan S. Gorovei, Heraldică teritorială pentru judeţele Moldovei
Filiala Iaşi a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie, constituită în 1993, a fost abilitată, în 1994, să avizeze, în primă instanţă, heraldica teritorială pentru judeţele Moldovei. În 1998, această împuternicire a luat forma unui acord scris iar în 2003 a fost înscrisă în Hotărârea Guvernului nr. 25. Timp de zece ani, CHGS–I s-a străduit să nu facă nici un fel de compromis ştiinţific, stăruind cu fermitate pentru adoptarea unor steme nu numai corecte din perspectivă heraldică, ci şi expresive, cu rezonanţă istorică şi cu putere de individualizare. Această atitudine a adus Filiala în stare de conflict cu unele autorităţi locale, dornice să impună puncte de vedere extraştiinţifice.
A APĂRUT
ARHIVA GENEALOGICĂ
anul V (X), 1998, nr.3–4
Din cuprins (pe larg, în Buletin, 1–3/2002, p.11): Actele celui de-al VIII-lea Congres de Studii Genealogice (Iaşi, 8–11 mai 1997): Înaintaşi, modele, continuităţi. Omagiu precursorilor. Conştiinţă genealogică, organizare familială. Ascendenţe, descendenţe. Familii, personaje. Istoria culturii româneşti. * Contribuţii genealogice * Izvoare genealogice * HERB. CAIETE HERALDICE (V).
Volumul are XVI + 344 pagini, costă 40.000 lei şi poate fi cumpărat de la redacţia revistei (temporar, la Facultatea de Istorie, Bd. Carol I nr.11) sau solicitat prin poştă, pe adresa Institutului „Sever Zotta” (cu achitarea taxelor de expediţie).
Familia Rosetti: un manuscris pierdut ?
La 17 martie 1948, în prima şedinţă a Sesiunii generale extraordinare a Academiei Române, generalul Radu R. Rosetti a anunţat că a pregătit pentru tipar ediţia a doua a lucrării sale Familia Rosetti, cu biografiile completate pe baza documentelor găsite după apariţia celor două volume cunoscute (I, 1938; II, 1940). Constatând că nu sunt „mijloace şi nici nu e acum momentul prielnic” pentru a se încerca tipărirea, generalul Rosetti a dăruit Academiei Române manuscrisul lucrării sale, sub condiţia (principală) ca ea să nu fie consultată „decât de cercetători serioşi”, rezervând membrilor familiei dreptul de a cerceta oricând manuscrisul şi anexele sale. Zece membri ai familiei Rosetti au fost nominalizaţi ca fiind „persoane îndrituite a completa lucrarea sau, eventual, a o tipări”. Completarea însemna, în primul rând, adăugarea de „date noi, pe măsura înmulţirii membrilor familiei, prin naşteri, a scăderii numărului lor, prin decese şi a activităţii fiecăruia, stabilită pe temei de documente” şi, în al doilea rând, redactarea unei monografii a „tuturor caselor, moşiilor şi viilor ce au aparţinut vreodată unui Rosetti”; pentru această monografie, generalul a dat începutul şi „fişele clasate pe moşii, ca parte integrantă a lucrării” (cf. Analele Academiei Române. Dezbateri, tomul LXVII, 1947–1948, Bucureşti, 2000, p.176-177).
N-am auzit niciodată vorbindu-se despre acest manuscris şi nici urmaşii generalului Rosetti nu ştiu nimic despre soarta lui: va mai fi existând el, oare, în depozitele Bibliotecii Academiei ? În fericitul caz pozitiv, urmaşii celor desemnaţi în 1948 ar trebui să se îngrijească de îndeplinirea dorinţei quasi-testamentare a generalului Rosetti, completând lucrarea şi încredinţând-o tiparului.
ÎN CURÂND
HERB
Revista Română de Heraldică
Sumarul primului număr (1-2/1999) are următoarea cuprindere (din lipsă de spaţiu, se menţionează numai autorii):
Dosar: Stemele Principatelor Române şi ale domnilor lor în veacurile XIV-XVI (trei studii apărute în publicaţii rare şi unul inedit): Constantin Moisil (1949); Ştefan S. Gorovei (1972); Dan Cernovodeanu (inedit, 1976); Jean-Nicolas Mănescu (1982).
Comunicări la cel de-al IX-lea Congres de Genealogie şi Heraldică (Iaşi, 7-10 mai 1998). HERALDICĂ: Lucia Berdan, Constantin Ittu, Dan Cernovodeanu, Petre Ş. Năsturel, Tudor R. Tiron, Paraschiva-Victoria Batariuc, Constantin E. Ştefănescu, Silviu Andrieş-Tabac. SIGILOGRAFIE: Voica Maria Puşcaşu. INSIGNOLOGIE: Maria Dogaru, Jean-Nicolas Mănescu. VEXILOLOGIE: Niculae Koslinski, Sorin Iftimi.
Comunicări în şedinţele CHGS–I în anul academic 1998-1999: Ştefan S. Gorovei, Petronel Zahariuc.
Volumul va putea fi cumpărat de la redacţia revistei „Arhiva Genealogică” (temporar, la Facultatea de Istorie, Bd. Carol I nr.11) sau solicitat prin poştă, pe adresa Institutului „Sever Zotta” (cu achitarea taxelor de expediţie).
Membrii Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta”, cu cotizaţia achitată la zi, vor putea achiziţiona un exemplar cu preţ redus.
FALSA PIATRĂ DE MORMÂNT A LUI DIMITRIE CANTEMIR
Sorin Iftimi
Într-unul din holurile Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi (Palatul Culturii) se află o interesantă piatră tombală, a cărei etichetă arată că ar fi aparţinut principelui moldovean Dimitrie Cantemir (1673-1723), membru al Academiei din Berlin, autorul celebrei Istorii a Imperiului Otoman. Se ştie că, după nefericita bătălie de la Stănileşti (1711), principele a fost nevoit să se retragă la curtea ţarului Petru cel Mare, unde s-a bucurat de toată preţuirea şi unde şi-a scris cea mai mare parte a operelor sale. A fost înmormântat în biserica Sfinţii Constantin şi Elena din Moscova, zidită de el în incinta mănăstirii greceşti Sf. Nicolae.
Revoluţia bolşevică din 1917 a însemnat prăbuşirea Imperiului Rus, făcând posibilă unirea Basarabiei (smulsă Moldovei la 1812) cu România. Încleştarea dintre „roşii” şi „albi” a dus la o criză de autoritate care a făcut ca Rusia să nu fie prezentă la tratativele de pace de la Paris. Ca urmare, Rusia sovietică nu a recunoscut graniţa răsăriteană a României, între cele două state intervenind o îngheţare a raporturilor diplomatice. După tatonări repetate, s-a ajuns (1935) la convorbirile dintre miniştrii de Externe ai celor două ţări, Nicolae Titulescu şi Maxim Litvinov, care promiteau să conducă la o normalizare a situaţiei.
În acest context, s-a considerat că ar fi binevenită readucerea în actualitate a figurii lui Dimitrie Cantemir, care amintea un moment de apropiere româno-rusă şi chiar de un vechi „tratat”, cel semnat de Petru cel Mare în 1711, la Luck. Astfel, Rusia sovietică a decis să dea o dovadă a bunelor sale intenţii, trimiţând în România osemintele lui Dimitrie Cantemir1. Odată cu acestea, a fost adusă şi o frumoasă piatră de mormânt, atribuită principelui.
Este posibil ca, în epocă, istoricii români să fi sezisat că piatra respectivă nu putea aparţine lui Dimitrie Cantemir, dar nimeni nu a vrut să tulbure consensul diplomatic, neexprimând un asemenea punct de vedere. Abia în 1993, arheologul ieşean Alexandru Andronic a avansat această idee, într-o comunicare la Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie (Filiala Iaşi), încă nepublicată. Dincolo de argumentele folosite atunci de regretatul istoric, rămâne un fapt evident, dar neluat multă vreme în seamă: blazonul sculptat pe această piatră de mormânt este diferit de blazonul pe care familia Cantemir l-a folosit în Rusia. Putem vedea, sculptată în piatră, următoarea stemă: scut oval, sfertuit; în primul cartier un braţ ţinând o sabie încovoiată; în al doilea cartier trei stele cu câte opt raze; al treilea cartier este fasciat în bandă; în al patrulea cartier un cap încoronat, de prinţesă.
Un studiu special a fost consacrat stemei Cantemireştilor în 1973 de I. N. Mănescu, care însă nu a exprimat nici un punct de vedere cu privire la piatra de la Iaşi. Stema reală a Cantemireştilor avea următoarea înfăţişare: scut sfertuit; în primul cartier capul de bour (stema Moldovei); în al doilea cartier stema atribuită familiei Cantemir – doi şerpi înaripaţi, cu cozile împletite; în al treilea cartier stema Ţării Româneşti, acvila cu crucea în cioc; în al patrulea cartier o „credinţă” – doi nori din care ies două braţe care îşi dau mâna. Peste tot, acvila bicefală (simbolul Imperiului Rus).
Analiza stemei de pe amintita piatră tombală arată că ea nu a putut acoperi mormântul lui Dimitrie Cantemir. Prin aceasta, însă, ea nu devine cu totul neinteresantă: identificarea personajului căruia i-a aparţinut ar putea da o nouă valoare acestui obiect de muzeu, rătăcit în istorie.
1 Cu acelaşi prilej, au fost restituite şi documentele Academiei Române şi Arhivelor Statului.
Publicaţii
Documenta Romaniae Historica B. Ţara Românească, XXXIV (1649), volum întocmit de Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr şi Oana Rizescu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2002, LXX + 374 p. (text şi facsimile).
Un număr de 306 documente – originale (slave şi româneşti), vechi traduceri, copii, rezumate şi menţiuni – constituie rezultatul cunoscut al activităţii cancelariilor munteneşti în 1649. Studiul introductiv (Violeta Barbu, p.V–XXII) înfăţişează amplu şi cu multă atenţie elementele importante privind emitenţii, scribii, formularul şi conţinutul documentelor.
Documenta Romaniae Historica A. Moldova, XXVI (1641–1642), volum întocmit de I. Caproşu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2003, XCVIII + 886 p. (text şi facsimile).
Doi ani din domnia lui Vasile vodă Lupu se oglindesc în cele 643 de documente incluse în acest volum. O mare bogăţie de informaţii se află în aceste documente, indispensabilă pentru studierea istoriei sociale, a istoriei aşezărilor, a proprietăţilor şi a familiilor. Foarte numeroasele facsimile oferă un frumos câmp de investigare în domeniul sigilografiei, dar şi pentru realizarea unui repertoriu al scriitorilor de acte.
ALEXANDRU FURTUNĂ, VASILE ŞOIMARU, Neamul Şoimăreştilor. 500 de ani de istorie. Autorul proiectului şi coordonator: dr. Vasile Şoimaru, Chişinău, Ed. „Prometeu”, 512 p.
Cu multe documente, în parte inedite, se reconstituie o istorie tulburătoare şi care nu este, desigur, unică. Urmaşii lui Ioan Năvrăpescu, ispravnic de Huşi în domnia lui Alexandru vodă Lăpuşneanu, au împânzit Moldova de pe ambele maluri ale Prutului, oferind un material deosebit pentru o amplă cercetare de dinamică socială, demografică şi teritorială. Este o carte despre supravieţuiri, risipiri, căutări şi regăsiri.
Închinare lui Petre Ş. Năsturel la 80 de ani, volum îngrijit de Ionel Cândea, Paul Cernovodeanu şi Gheorghe Lazăr, Brăila, Ed. „Istros”, 2003, 832 p.
Între zecile de texte adunate în acest volum omagial, câteva au subiecte care interesează ştiinţele genealogică şi heraldică: Jean-François Vannier, Complément à la généalogie des Cantacuzène au XVe siècle: Euphrosyne et Philippa Cantacuzène (p.133–137); Tudor-Radu Tiron, Sur les armoiries des Năsturel (p.353–368); Silviu Andrieş-Tabac, Un tipar sigilar al lui Gheorghe vodă Ştefan de la 1660 (p.387–390); Vlad. I. Mischevca, Un domn fanariot puţin cunoscut: Emanuel Giani-Rosetti (Manole Ruset), 1715–1794 (p.733–745).
Pocreaca. File de monografie, ediţie îngrijită de Anişoara Trincă Buruiană şi Costică Ioan Gârneaţă, Iaşi, Ed. „Junimea”, 2003, 156 p.
Alături de lucruri cunoscute, această cărticică aduce date despre o familie care a existat şi în Iaşi: Bogdaproste. Izvoarele o atestă la Pocreaca din 1774 până în 1851, între ruptaşi, mazili, dascăli şi preoţi. O cercetare asupra acestui neam ar fi interesantă şi cu adevărat folositoare pentru istoria socială.
Ştefan S. Gorovei
O RAMURĂ NECUNOSCUTĂ A FAMILIEI BRÂNCOVEANU?
Radu Sc. Greceanu
Anevoioasa restituire a imobilelor naţionalizate, cu complicate formalităţi de dovedire a dreptului de proprietate, poate da naştere unor revendicări genealogice demne de atenţia cercetătorilor domeniului. Este cazul unor materiale primite de istoricul de artă Doina Mândru, director al Muzeului Mogoşoaia, al căror scop s-ar rezuma doar la restabilirea adevărului istoric. Doamna Mândru mi le-a transmis pentru examinare şi consider oportună prezentarea lor în congresul nostru. Aceste materiale sunt: (1) două scrisori ale d-lui Radu Albu-Comănescu, tânăr istoric din Cluj, care se prezintă ca reprezentant al unei ramuri a familiei Brâncoveanu, ramură altminteri necunoscută istoriografiei româneşti; (2) articolul Descendenţii lui Constantin Brâncoveanu trăiesc în S.U.A. şi Austria, apărut în revista „Historia”, nr.12 din octombrie 2002 (anul I, nr.12, p.20–24), articol semnat tot de un istoric clujan, d-l Radu M. Bogdan.
Pentru a mă descurca în descendenţa cunoscută şi mai puţin cunoscută a Brâncovenilor, am început prin a stabili arborele genealogic rezultat din articolul d-lui Radu M. Bogdan, pentru a-l compara cu ceea ce este îndeobşte acceptat de genealogiştii români (cf. genealogiile date de d-l Dan Berindei în volumul Constantin Brâncoveanu, Bucureşti, 1989). Deosebirile încep cu urmaşii marelui ban Constantin (III) Brâncoveanu (1707-1762), singurul descendent masculin – nepot de fiu – al domnului decapitat la 1714. Din căsătoria sa cu Maria, fiica lui Toma Hrisant Coslogeanu, au rezultat doi fii: Emanuel (Manolache) şi Nicolae. Aici începe „tărăşenia”: după d-l Bogdan, Emanuel Brâncoveanu (1748-1811) ar fi primul născut, întrucât călătorii străini îl numesc „principe al Imperiului austriac”, titlu care nu apare la fratele său Nicolae, a cărui dată de naştere, neconsemnată documentar, este aproximată în consecinţă 1749-1750. Ca atare, ordinea naşterii celor doi fraţi este inversată faţă de arborele genealogic dat de d-l Dan Berindei.
În acest din urmă tabel, descendenţa lui Nicolae, mare ban al Craiovei, se reduce la un singur fiu, Constantin (IV) Brâncoveanu, mort copil în 1772 şi înmormântat la Braşov. Alta este, însă, opinia d-lui Radu M. Bogdan. Pornind de la o informaţie puţin explicită a lui Rhigas Velestinlis, secretar al marelui ban Nicolae Brâncoveanu în anii 1787-1788, care afirmă că preda limba greacă „copilului lui Brâncoveanu” la Craiova, d-sa consideră că Nicolae a fost şi tatăl lui Constantin (V) Brâncoveanu, mort de ciumă în 1790 la Arvanitköy, acelaşi Constantin care apare în tabelul d-lui Berindei drept al doilea fiu al lui Emanuel (Manolache), mort fără descendenţi, ca şi fratele său Grigore, primul născut, mare ban, de la care se trag, prin adopţiune, Bibeştii Basarab-Brâncoveanu.
Marea surpriză în genealogia propusă de d-l Radu M. Bogdan este că acest Constantin (V) – care, în calitate de fiu al lui Nicolae, ar fi văr primar, şi nu frate al lui Grigore, marele ban – ar fi avut urmaşi. Ni se spune că, înainte de a pleca în exil în 1788, surghiunit de Nicolae vodă Mavrogheni împreună cu famila sa, Constantin (V) se însurase cu Smaranda Moruzi, rudă a celei de-a treia soţii lui Nicolae – propriul său tată, după d-l Bogdan. Din această căsătorie ar rezulta ramura Brâncoveanu-Comănescu de Brancovan existentă azi, conform următoarei desfăşurări de evenimente (în reconstituirea propusă de d-l Radu M. Bogdan).
Constantin (V) a avut un fiu (postum), Nicolae, născut în 1791, în insula Amorgos. Călătoria spre ţară a Smarandei-Ecaterina şi a fiului său, Nicolae (II) Brâncoveanu, se va încheia abia în 1805, pe un traseu sinuos, care include şi o oprire de nouă ani în insula Corfu. Demnă de atenţie este informaţia privind existenţa în arhivele din Dubrovnik a unor acte vamale din 1800, care consemnează intrarea în republica Raguzei a Smarandei Brâncoveanu şi a fiului ei, Nicolae (II).
Celălalt Nicolae – fiul lui Constantin (III) şi bunicul lui Nicolae (II) – s-a întors în ţară în 1791 şi a murit în 1804, „fără să aibă cea mai mică veste de la nora sa”, scrie d-l Radu M. Bogdan, ceea ce apare surprinzător, având în vedere legătura păstrată de Smaranda cu familia ei (Moruzi). În consecinţă, întreaga avere a lui Nicolae (I) a fost transmisă fratelui său, Emanuel (Manolache) Brâncoveanu, a cărui primogenitură apare susţinută şi de confirmarea, la 8 iulie 1807, de către împăratul Francisc I, a titlului de principe al Imperiului Austriei, care s-ar fi acordat doar primilor născuţi (titlul iniţial, de principe al Sfântului Imperiu, fusese acordat în 1695 lui Constantin Brâncoveanu de către împăratul Leopold I). Atât Emanuel (Manolache) Brâncoveanu, cât şi fiul său, marele ban Grigore Brâncoveanu, ar fi recunoscut rudenia cu Smaranda şi cu fiul ei, Nicolae, întrucât, la împărţirea averii, după moartea lui Emanuel, Nicolae ar fi primit, printre altele, satul Comăneşti, azi în judeţul Olt. Numele acestui sat ar fi fost adoptat de Nicolae (II) Brâncoveanu ca unic nume de familie, după 1812, pentru a scăpa de implicaţiile politice ale numelui său real, rău văzut de turci. Numele Comănescu apare, însă, germanizat – Komaneskho – într-o diplomă prin care Nicolae (II) a primit titlul de Prinz (titlu tipic conferit membrilor unei ramuri cadete dintr-o familie princiară, după d-l Radu M. Bogdan), concomitent cu diploma din 1807 a lui Emanuel (Manolache) Brâncoveanu. Autorul afirmă că diploma familiei [Brâncoveanu-] Comănescu (Brâncoveanu între paranteze drepte) se află în Austria, dar că în diplomă familia apare în formula „(Komaneskho) aus dem Bassaraba von Brankovan”. Jocul parantezelor poate fi elucidat numai prin cercetarea diplomei.
Se ştie că drepturile de moştenire şi averea marelui ban Grigore Brâncoveanu (1767-1832) au trecut asupra unei nepoate de soră a soţiei sale, Zoe Mavrocordat, adoptată în 1824, apoi asupra fiului acesteia, Grigore Bibescu, în 1828. Cu privire la această trecere a titlului şi a averii asupra urmaşilor unei cumnate – în loc să fie avut în vedere, pentru adopţie, nepotul de văr primar Nicolae (II) Brâncoveanu – se invocă motivele juridice care ar fi împiedicat o asemenea adopţie.
Este înfăţişată, apoi, istoria familiei Comănescu sau Comănescu de Brancovan, cu peregrinări la Viena, Paris, Geneva şi, după 1923, în Transilvania. Actualii descendenţi poartă numele Albu Comănescu, întrucât descind din Emma-Elena Comănescu-Brâncoveanu, căsătorită în 1943 cu Symon Weiss „din ramura Auersperg-Lichtenberg a familiei prinţilor şi conţilor Auersperg; numele Weiss a fost românizat în «Albu» după 1923, când familia s-a mutat pe ultimele domenii rămase în Transilvania, supravieţuind dezintegrării Austro-Ungariei”. Numele complet al ramurii lui Nicolae (I) Brâncoveanu ar fi, deci, astăzi, Albu-Comănescu de Brancovan, cu varianta de Bassaraba-Brancovan, întâlnită şi la ramura Bibescu.
Din păcate, artcolul d-lui Radu M. Bogdan a apărut fără aparat critic şi într-o revistă care nu întotdeauna a dovedit discernământ şi spirit critic. Lăsând la o parte interpretările bazate pe deducţii (întotdeauna vulnerabile), este cert că anumite elemente ale expunerii prezintă interes; acceptarea lor nu se poate face, însă, decât cu o singură condiţie: introducerea lor în circuitul de specialitate cu aparat critic, care să indice surse de informare şi documente certe, cu precizarea arhivelor unde se găsesc. Altminteri, şi în aşteptarea acestei documentaţii, totul rămâne o ipoteză, încadrabilă, cu moderaţie, în categoria Dichtung und Wahrheit. Sperăm, însă, ca pe baza documentelor să urmeze discuţii care să dezvelească sâmburele de adevăr.
1 Textul a fost pregătit de autor pentru a fi citit într-o şedinţă a celui de-al XII-lea Congres de Genealogie şi Heraldică; nefiind anunţat din timp, nu a putut fi înscris în program, aşa încât participanţii au putut primi doar o sumară informaţie orală.
Metodologia CNHGS
Sub acest titlu, Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române a difuzat – sub semnătura preşedintelui său, acad. Dan Berindei – un set de norme menite să uşureze colaborarea cu autorităţile judeţene în domeniul aplicării Hotărârii Guvernului României nr.25/2003 privind realizarea heraldicii teritoriale (cf. Buletinul IRGH, 1–3/2003, p.8–9). Această Metodologie a fost elaborată în urma întrunirii CNHGS din 14 februarie 2003, la care punctele de vedere ale Filialei din Iaşi au fost prezentate într-un memoriu amplu (cf. Buletinul IRGH, 1–3/2003, p.10–11).
1. Se va respecta forma standard pentru scut şi coroană murală; modelele se află la Comisiile judeţene de heraldică sau la Birourile zonale. Ca o observaţie generală, scutul se va încadra în pagină format A4, cu dimensiuni aproximative de 17x15 cm.
2. Se vor respecta cele 5 culori heraldice, metalele sau blănurile (dacă este cazul). Nu se admit culorile alb şi galben în loc de argint şi aur, precum şi nuanţe diferite ale culorilor heraldice. Nu se primesc planşe lucrate la calculator.
3. Se va respecta cu prioritate tradiţia heraldică locală, dar cu obligaţia de a se revizui eventualele compoziţii greşit alcătuite în perioadele anterioare.
4. Se pot introduce elemente heraldice noi, acolo unde evoluţia comunităţii a înregistrat o transformare de însemnătate majoră, de interes naţional.
5. Stemele principatelor istorice vor fi folosite doar în cazuri excepţionale.
6. Folosirea stemei ţării şi a drapelului naţional este exclusă în heraldica teritorială.
7. Stema judeţului nu se va regăsi în stemele localităţilor.
8. Nu se vor înscrie în scut devize, nume, date. Ele pot fi figurate pe drapele. Pentru alcătuirea acestora, vor fi consultaţi reprezentanţii desemnaţi de CNHGS în Comisiile judeţene de heraldică.
9. Se vor evita, în măsura posibilului, simbolurile generale, cu o forţă de sugestie redusă (cruce, carte, pană etc.).
10. În aceeaşi măsură, se va evita reprezentarea unor monumente, deoarece acestea sunt greu de blazonat şi de redat cromatic.
11. Se exclude alăturarea reproducerii de sfinţi cu elemente profane, mult prea comune.
12. Necropolele princiare pot fi marcate cu un şef de hermină şi cu un însemn princiar de aur.
13. Localităţile de graniţă, acolo unde aceasta avea alt curs înainte de 1940, pot fi marcate cu un flanc negru, încărcat cu lacrimi de argint (cum apar pe Prut).
14. La CNHGS (la Bucureşti) se va lăsa o copie color, de bună calitate, după exemplarul aprobat şi o copie după nota de fundamentare. Acestea vor fi păstrate în arhiva Comisiei.
15. Birourile zonale vor verifica cu multă atenţie limbajul heraldic al descrierii stemei. Specialistul delegat în Comisiile judeţene va oferi, în mod special, consultanţă ştiinţifică pentru blazonarea corectă a stemei.
16. Expertul CNHGS în Comisiile judeţene are rolul de a asigura corectitudinea compoziţiei heraldice, el contrasemnează proiectul înaintat Birourilor zonale şi CNHGS şi răspunde de respectarea metodologiei CNHGS.
17. Avizarea finală a proiectului de stemă presupune acceptarea sa de către Birourile zonale, de către CNHGS şi se concretizează prin semnătura preşedintelui, conform art.6 din H. G. 25/2003.
Actele necesare depunerii dosarului pentru avizarea de către CNHGS:
• Planşă color lucrată manual, în culori de apă (guaşe sau tempera). Atenţie la modul de expediere a planşei pentru a nu se deteriora în timpul transportului. Este preferabil să se plastifieze sau să se caşereze planşa.
• Planşa contur alb-negru.
• Nota de fundamentare, semnată de primar, prefect, preşedintele Consiliului judeţean. Se adaugă contrasemnătura ministrului Administraţiei Publice şi a ministrului Justiţiei. Descrierea stemei se va face în limbaj heraldic specific.
• Hotărârea Consiliului local de însuşire a stemei.
• Dovada că proiectul de stemă a fost adus la cunoştinţa locuitorilor.
• Pre-avizul Comisiei judeţene de heraldică.
• Avizul Biroului zonal al CNHGS.
• Proiect de Hotărâre de Guvern pentru adoptarea stemei.
Asupra unora dintre punctele acestei Metodologii s-a discutat cu prilejul celui de-al IV-lea Colocviu de heraldică teritorială, care a avut loc la Iaşi, la 16 mai 2003. În urma comunicării prezentate în ziua precedentă de d-l Cătălin Hriban – Utilizarea calculatorului în compunerea şi desenarea stemelor (v. în acest număr, p.4) – s-a convenit că punctul 2 trebuie amendat, în sensul că este preferabilă folosirea calculatorului pentru desenarea elementelor fundamentale ale stemei – însă nu prin preluarea unor imagini din fişierele acestuia – precum şi pentru aşternerea culorilor, rămânând să fie aşternute manual doar metalele. În felul acesta, se poate asigura forma standard pentru scut şi pentru coroana murală (elemente deformate, de regulă, la fiecare redesenare manuală), desenul corect şi precis al pieselor din scut, precum şi întinderea uniformă şi fără variaţii de nuanţe a culorilor.
S-a atras atenţia, totodată, asupra folosirii improprii a denumirii „Comisii judeţene de heraldică”; instituite la nivelul judeţelor în virtutea art.3 al Hotărârii Guvernului nr.25/2003, cu misiunea de a coordona pe plan judeţean activitatea de stabilire a heraldicii teritoriale, aceste organisme nu pot fi decât „Comisii judeţene pentru analizarea proiectelor de steme”.
Biroul Zonal Iaşi al CNHGS va analiza cu atenţia cuvenită această Metodologie, pentru a decide asupra eventualelor nepotriviri cu normele adoptate la 11 februarie 2003 de Filiala Iaşi a CNHGS. În cazul când nu există nepotriviri majore (contradicţii), normele stabilite de CNHGS-I vor fi aplicate aşa cum au fost formulate.
De la Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie (Filiala Iaşi)
Şedinţele de comunicări
Marţi, 16 septembrie 2003: Sorin Iftimi, Mitologie şi heraldică la Iaşi; Maria Magdalena Székely, Familia lui Ştefan cel Mare şi mormintele de la Mănăstirea Putna.
După încheierea şedinţei publice de comunicări, Consiliul Director al CNHGS-I a luat în discuţie situaţia creată prin retragerea d-lui Ştefan S. Gorovei de la conducerea Filialei, anunţată cu prilejul deschiderii Congresului de Genealogie şi Heraldică, la 15 mai a.c. Întrucât alegerile care trebuiau să aibă loc în iunie 2002 nu s-au putut ţine nici atunci, nici în lunile următoare, s-a decis amânarea lor pentru ultima şedinţă a anului academic 2004-2005. Până atunci, conducerea CNHGS-I va fi asigurată de Consiliul Director, ai cărui membri vor asuma, pe rând, prezidarea şedinţelor publice, cu drept de semnătură pentru comunicarea eventualelor hotărâri luate în respectivele şedinţe. În intervalul dintre şedinţele lunare ale CNHGS-I, coordonarea activităţilor (ştinţifice şi administrative) urmează să revină – în limita dispoziţiilor Consiliului Director – d-lor Mircea Ciubotaru şi Ştefan S. Gorovei.
Cu prilejul aceleiaşi întruniri, Consiliul Director al CNHGS-I a aprobat retragerea d-lui Ştefan S. Gorovei – anunţată la 8 iulie şi avizată de Biroul Permanent la 12 august – din Comisiile pentru analizarea propunerilor de steme ale judeţelor Botoşani, Galaţi, Iaşi şi Vrancea (cf. Buletinul IRGH, 4–6/2003, p.13), atât din motive de sănătate, cât şi pentru a răspunde solicitărilor legate de anul Ştefan cel Mare. Alţi membri ai CNHGS-I au fost desemnaţi pentru respectivele comisii judeţene (v. aici, p.14).
*
Şedinţa din 16 septembrie a marcat şi deschiderea anului academic 2003–2004. Pentru viitoarele şedinţe din cursul acestui an academic, sunt stabilite următoarele date: 14 octombrie, 11 noiembrie şi 9 decembrie 2003, 13 ianuarie, 10 februarie, 9 martie, 20 aprilie, 11 mai şi 15 iunie 2004. Modificările de date nefiind cu totul excluse, membrii CNHGS–Iaşi şi cei care doresc să asiste la aceste şedinţe sunt rugaţi să se intereseze – tel.: 21.86.77; 46.44.16 (Mircea Ciubotaru); 26.32.00 (Ştefan S. Gorovei); 23.71.01 (Petronel Zahariuc) – pentru confirmarea datei. În absenţa unor precizări speciale, locul (Sala mică a Filialei Iaşi a Academiei Române, Bd. Carol I nr.8) şi ora (17.30) rămân întotdeauna aceleaşi.
Membrii Comisiei şi ai Institutului „Sever Zotta” sunt invitaţi la aceste şedinţe şi sunt rugaţi să anunţe din timp titlurile comunicărilor pe care doresc să le prezinte. Reamintim că atât participarea la şedinţe, cât şi prezentarea de comunicări nu sunt condiţionate de apartenenţa la aceste societăţi.
Activitatea CNHGS–I în domeniul heraldicii teritoriale
Al IV-lea Colocviu de heraldică teritorială (Iaşi, 16 mai 2003)
Curând după apariţia Hotărârii Guvernului nr.64/1993, privind dotarea cu steme a judeţelor, oraşelor şi comunelor României, Filiala Iaşi a Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a avut iniţiativa organizării unei dezbateri, pentru a apropia punctele de vedere ale specialiştilor şi ale reprezentanţilor autorităţilor locale. Primele trei dezbateri au avut loc în octombrie 1994, octombrie 1997 şi septembrie 2000 (cf. Buletinul IRGH, 10–12/2000, p.3); respectând periodicitatea deja stabilită, CNHGS-I a decis ca următoarea dezbatere să aibă loc în 2003, în cadrul Congresului de Genealogie şi Heraldică, dându-i-se amploarea unui colocviu, care a fost programat pentru ziua de vineri, 16 mai. Deşi autorităţile judeţene au fost anunţate încă de la începutul lunii aprilie, la acest colocviu nu au fost prezenţi decât câţiva delegaţi din judeţul Neamţ şi unul din judeţul Suceava. Comunicările pregătitoare, citite în ziua precedentă, şi referatele prezentate la colocviu (v., în acest număr, p.3–4), ca şi prezenţa a aproape tuturor specialiştilor români în heraldică, exprimând puncte de vedere convergente, au stârnit mai degrabă nemulţumirea unor delegaţi – în special a acelora din Piatra-Neamţ şi Roman – care au continuat să apere ideea preeminenţei „votului” popular în raport cu opinia omului de ştiinţă. S-a afirmat, chiar, că noul act normativ în materie, Hotărârea Guvernului nr.25/2003, ar însemna un regres faţă de vechiul act normativ; acest ciudat punct de vedere a fost susţinut, cu vehemenţă (chiar cu agresivitate), de d-l prof. Mihai Andone din Roman.
Participanţii la discuţii (Silviu Andrieş-Tabac, Ileana Căzan, Ana-Felicia Diaconu, Ştefan S. Gorovei, Cătălin Hriban, Sorin Iftimi, Constantin Ittu, Tudor-Radu Tiron, Constantin E. Ştefănescu ş. a.) au susţinut, cu toată fermitatea, raportarea continuă şi necondiţionată, fără compromisuri, la regulile ştiinţei şi artei heraldice, soluţie unică pentru evitarea producţiilor antiheraldice şi a kitsch-urilor.
Se pregăteşte ediţia românească a lucrării regretatului nostru coleg, membru-fondator al Institutului „Sever Zotta”, heraldistul Dan Cernovodeanu, L’évolution des armoiries des Pays Roumains depuis leur apparition jusqu’à nos jours (13-e – 20-e siècles), apărută la Paris (1997) într-un număr redus de exemplare. Editura „Istros” a Muzeului Brăilei şi-a asumat dificila misiune de a tipări această ediţie. Dat fiind costul ridicat al tipăririi masivei lucrări (text + album, cu planşe alb/negru şi color), se face apel la prenumeranţă: cei care doresc să-şi asigure achiziţionarea lucrării – şi să sprijine, totodată, tipărirea ei – sunt rugaţi să comande numărul dorit de exemplare prin plata anticipată a (cel puţin) 100.000 lei pentru un exemplar. Sumele se pot trimite la Muzeul Brăilei, Cont sponsorizare 50075217575 Trezoreria Municipiului Brăila, 6100 Brăila, iar din străinătate – tot la Muzeul Brăilei, Cont USD 2511.1 – 522.2, Banca Comercială Română, RO – 6100 Brăila.
Comisiile judeţene pentru analizarea proiectelor de steme
În aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.25/2003, până la 30 iunie 2003 au fost desemnaţi delegaţi în Comisiile pentru analizarea proiectelor de steme din toate judeţele Moldovei, cu excepţia judeţului Neamţ (cf. Buletinul IRGH, 4-6/2003, p.13). Prin adresa nr.4509 din 17 iulie 2003, Consiliul Judeţean Neamţ a solicitat desemnarea unui reprezentant al CNHGS-I în Comisia de analiză a propunerilor de steme pentru judeţul Neamţ, a cărei întrunire era programată pentru 29 iulie a.c. Plecat din Piatra Neamţ la 21 iulie şi sosit la Iaşi la 23 iulie, plicul a ajuns la destinaţie abia la 29 iulie, fiind rău adresat. Întrunit la 8 august, Biroul Permanent al CNHGS-I a recomandat delegarea d-lui Cătălin Hriban. Ordinul Prefectului Judeţului Neamţ pentru constituirea Comisiei nu a fost comunicat Biroului Zonal Iaşi, dar d-l Cătălin Hriban a fost convocat pentru întrunirea Comisiei în data de 8 septembrie 2003.
În şedinţa din 16 septembrie 2003, Consiliul Director al CNHGS-I a confirmat această numire şi a dispus desemnarea şi a altor delegaţi pentru Comisiile judeţene: d-l Petronel Zahariuc la Botoşani; d-l Sorin Iftimi la Galaţi şi Iaşi; d-l Cătălin Hriban la Vrancea. Ca urmare, CNHGS-I este reprezentată în Comisiile judeţene după cum urmează: d-l Mircea Ciubotaru la Vaslui; d-l Cătălin Hriban la Iaşi, Neamţ şi Vrancea; d-l Sorin Iftimi la Bacău, Galaţi şi Iaşi; d-l Petronel Zahariuc la Botoşani, Iaşi şi Suceava.
Constatându-se că, până la această dată, activitatea Comisiilor judeţene nu s-a desfăşurat în condiţii mulţumitoare, s-a decis stabilirea unor reguli de conduită privind colaborarea pe tărâmul H. G. nr.25/2003, pentru evitarea suspiciunilor şi pentru a fixa statutul delegaţilor CNHGS-I în acele comisii.
La 8 septembrie 2003, la şedinţa Comisiei Judeţene Neamţ a participat d-l Cătălin Hriban. S-a discutat cazul stemei judeţului Neamţ.
La 17 septembrie 2003, la şedinţa Comisiei Judeţene Suceava a participat d-l Petronel Zahariuc. A fost acceptat proiectul de stemă pentru municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Biroul Zonal Iaşi
Şedinţa extraordinară din 11 august 2003: s-a decis să se comunice autorităţilor judeţene, printr-o circulară, datele întrunirilor Biroului Zonal Iaşi în cursul anului academic 2003–2004, pentru ca proiectele de steme să fie trimise în timp util.
Şedinţa din 16 septembrie 2003: preşedinte de şedinţă – Cătălin Hriban, muzeograf la Complexul Muzeal Naţional „Moldova”; secretar – Sorin Iftimi. S-au discutat proiectele de steme pentru oraşul Tg. Ocna şi pentru comuna Căiuţi, trimise de autorităţile judeţului Bacău la 23 şi, respectiv, 25 iunie 2003. În al doilea caz, s-a constatat că proiectul este valabil sub raportul concepţiei generale, fiind, însă, necesare îmbunătăţiri sub raport grafic. În cazul stemei oraşului Tg. Ocna, proiectul a fost aprobat.
În continuare, d-l Cătălin Hriban a prezentat o dare de seamă cu privire la şedinţa Comisiei Judeţene Neamţ, la care a participat la 8 septembrie.
†
COSTIN MERIŞCA
(21 martie 1927 – 31 iulie 2003)
Profesor de limba română, cu o existenţă marcată de teribila experienţă a Gulagului românesc şi de consecinţele acesteia – pentru care a depus mărturie în două dintre cărţile sale, Tărâmul Gheenei (1993) şi Tragedia Piteşti (1997), de neocolit pentru istoria regimului totalitar – Costin Merişca a fost interesat de istoria locurilor natale. S-a apropiat cu pasiune de tot ce a însemnat trecutul zonei Miclăuşenilor, rezultatele cercetărilor sale fiind cuprinse în două lucrări de cert interes documentar şi genealogic: Castelul Miclăuşeni în cultura română (1996) şi Istoricul satelor Miclăuşeni şi Butea din judeţul Iaşi (dar şi al satelor vecine, existente sau dispărute) (2002). A fost unul dintre membrii fondatori ai Filialei Iaşi a CNHGS – la ale cărei reuniuni ştiinţifice a participat cu comunicări publicate, apoi, în „Arhiva Genealogică” – şi ai Institutului „Sever Zotta”. Strădania sa de a cunoaşte şi a înţelege trecutul satelor unde au vieţuit strămoşii săi rămâne exemplară. M. C.
O IMPORTANTĂ RECUPERARE
Primăvara anului 2003 a adus societăţii noastre bucuria celei dintâi publicaţii care este a sa – ca iniţiativă, ca muncă investită, ca finanţare. Volumul cu numărul 1 din seria Ediţii, apărut în zilele care au premers deschiderea celui de-al XII-lea Congres de Genealogie şi Heraldică, înseamnă primul pas în valorificarea postumă a lucrării profesorului Eugen D. Neculau (1900-1974), intitulată Sate pe Jijia de Sus. Acest volum (XLIV + 104 p., 70.000 lei) cuprinde istoria satelor; următoarele două volume, acum în pregătire, vor privi pe stăpânii pământului – boierii şi răzeşii. Ediţia este îngrijită de d-l Marcel Lutic, ai cărui colaboratori sunt şi ei, în cea mai mare parte, membri ai Institutului „Sever Zotta”.
C h i t a n ţ ă
S-a primit de la d-___ _________________________ suma de _________ lei, reprezentând cotizaţia pentru trim._______/2003.
Restanţele d-___ _________________________ totalizează suma de ______________ lei, reprezentând cotizaţia aferentă trim. ____________, (re)calculată la nivelul trimestrului IV al anului în curs (v. anunţurile din p.16). Cifra este valabilă până la 31 decembrie 2003.
Membrii Institutului sunt rugaţi să consulte Regulamentul cotizaţiilor, publicat în numărul 1–3/2000 al Buletinului (p. 4–5).
În al patrulea trimestru al anului 2003, taxa de înscriere ca membru al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” – în condiţiile prevăzute de articolul 8 din Statute – este de 99.000 lei, iar cotizaţia lunară este de 33.000 lei.
În spiritul art. 12, § (a), din Statute, refuzul de a achita cotizaţia lunară este considerat ca notificare simbolică a renunţării la calitatea de membru al Institutului „Zotta”.
Neplata cotizaţiei lunare atrage o atenţionare (după două trimestre), un avertisment (după trei trimestre), iar după un an conduce la radierea automată din evidenţele Institutului (Regulamentul cotizaţiilor, art. 11 şi 12).
Precizări foarte necesare
Chitanţa care se află, în fiecare număr al Buletinului nostru, în josul penultimei pagini, înscrie, atunci când este cazul, totalul restanţelor, cu precizarea cărui trimestru (sau căror trimestre) le corespund acele restanţe. Respectiva sumă înseamnă, însă, datoria calculată la nivelul trimestrului în curs şi, ca atare, ea rămâne valabilă numai până la sfârşitul acelui trimestru; neachitată în acest termen, ea se recalculează la nivelul trimestrului în care se face plata, conform art.10 din Regulamentul cotizaţiilor, publicat în acest Buletin, 1–3/2000, p.5. Membrii Institutului sunt rugaţi să ţină seamă de acest lucru, înainte de a solicita recalculări sau restituiri.
Trimiterile poştale de orice fel (scrisori, colete, mandate etc.) vor fi expediate
folosindu-se exclusiv următoarea adresă : Ştefan S. Gorovei, Institutul „Sever Zotta”, Oficiul poştal 1, Căsuţa poştală 32, 700750 IAŞI.
Tel. 0232 – 21.86.77 E-mail: rer_genealog@mail.dntis.ro
Pagina web a Institutului
este în refacere
Acest Buletin se distribuie gratuit membrilor Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta”, costul său şi taxele de expediţie fiind incluse în cotizaţie. Distribuirea este oprită automat după trei trimestre de neplată a cotizaţiei lunare.
Buletinul poate fi cumpărat de orice persoană interesată, preţul său fiind întotdeauna 1/10 din cuantumul cotizaţiei pentru întregul trimestru în curs. Preţul acestui număr este de 9.900 lei.
© Institutul Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” 2003
ISSN 1582-2206
