I, 8, 1999

BULETINUL
INSTITUTULUI ROMÂN
DE
GENEALOGIE ŞI HERALDICĂ
„SEVER ZOTTA“
 
 
I, 8
Iaşi
15. VIII. 1999
 
 
Un exerciţiu şi un examen:
solidaritatea
 
Şase luni de viaţă a fundaţiei noastre au fost suficiente pentru a se pune în lumină, şi în acest răstimp (aşa de restrâns, totuşi), unele din realităţile pe care le vedem dominând (dacă nu chiar regentând) viaţa naţiunii întregi. Pe cele mai multe le cunoşteam deja, din experienţa organizării simpozioanelor (mai apoi, congreselor) din 1992-1999. Ştiam deja cât de greu pot fi coordonate interesele, nevoile şi pasiunile (în sens pozitiv, dar şi negativ) unui grup mai mare de români. Am avut, însă, şi dovada că lucrul e posibil şi că un ţel nobil şi dezinteresat poate face să se adune în jurul lui mai multe inimi care ştiu, vor şi pot să bată la fel. A fost începutul unei solidarităţi care creşte şi rodeşte frumos: un exerciţiu util şi încurajator.
Fondarea Institutului de Genealogie şi Heraldică – purtând numele unui deschizător de drumuri şi martir al naţiunii române – a fost rezultatul direct al acestui exerciţiu.Viaţa lui, însă, cu toate activităţile proiectate, constituie – şi va constitui întotdeauna, de acum încolo – un necontenit examen pentru aceeaşi (suficient, oare, exersată ?) solidaritate. Entuziasmul cu care a fost primită, iniţial, ideea întemeierii acestei societăţi – entuziasm de a cărui sinceritate n-am avea motive să ne îndoim – s‑a clătinat când a venit vorba de cotizaţii lunare şi despărţirile par a se lăsa provocate de unele considerente eminamente subiective. Cădea-vom, oare, la acest examen ?!
Mi-ar fi greu să cred că membri ai Institutului „Sever Zotta“, care au subscris actul de întemeiere, garantând, oarecum, şi cu numele lor această iniţiativă şi au aplaudat, mai apoi, cu bucurie, legalizarea ei, ar putea acum să accepte a renunţa la acea calitate numai pentru faptul că o mică sumă ar trebui jertfită lunar ori pentru alte motive... emoţionale. Cotizaţia nu înseamnă, totuşi, mai mult decât preţul a patru sau cinciziare într-o lună sau, pentru un fumător împătimit, preţul unui pachet de ţigări într-o lună. Nu pot să cred că o asemenea mică jertfa devine imposibilă. Este, oare, necesar să reamintesc câte lucruri s-au realizat, în România, prin punerea laolaltă a mai multor asemenea mici jertfe ? De n-ar fi decât Ateneul Român ...
Pe de altă parte, n-ar trebui să se piardă din vedere faptul că viaţa însăşi a societăţii noastre nu se poate desfăşura normal fără potrivita susţinere materială. Ce se poate face cu suma pe care o aduce o cotizaţie lunară ?! În cursul acestei luni, de exemplu, cu o asemenea cotizaţie se pot trimite 11 scrisori simple sau vreo şase recomandate în ţară, nici măcar două scrisori simple, par avion, şi nici măcar o pagină prin fax, în Europa ! Să nu mai vorbim de expedierea unui colet ! Or, menirea noastră nu se va putea împlini fără legături cu toate societăţile similare din lume sau măcar din Europa. Sau, poate, am uitat cine suntem şi cărei lumi aparţinem ?!
Ştefan S. Gorovei
 
 
Studiile heraldice în România
– opinii, controverse –
 
În cuvântul de includere a celui de-al X-lea Congres de Genealogie şi Heraldică (Iaşi, 13-16 mai 1999), am făcut următoarele aprecieri: „Congresul a arătat care sunt forţele reale în materie de preocupări genealogice şi heraldice, dar şi proporţia lor exactă. A fost lesne de observat că specialiştii şi pasionaţii cercetărilor genealogice au direcţii de concentrare şi depăşire a stadiilor iniţiale, prin abordări tot mai largi, de istorie socială, de prosopografie, de antropologie istorică, pe de o parte, şi de istorie familială, recuperatoare, pe de altă parte; în schimb, preocupările în materie de heraldică sunt extrem de difuze şi, cel puţin deocamdată, evident neaplicate şi neproductive. Am văzut o puternică gândire heraldică, de formă tradiţională, conservatoare – singura la care eu însumi pot subscrie. Fenomenul permanent uman, definit ca atare de Xavier de Ghellinck Vaernewyck acum câteva decenii, este, totuşi, într-un fel în spaţiile de străveche tradiţie heraldică şi într-altul la noi. Nu putem sări etapele – aşa cum în cercetarea istorică propriu-zisă nu putem încă să abandonăm căile pozitivismului, singurele care îngăduie valorificarea informaţiilor documentare în condiţiile cu totul speciale de la noi.
Sunt prea firave preocupările pentru studierea fenomenului heraldic românesc – ceea ce favorizează impresia că el nici nu a existat! E trist că miile de impresiuni sigilare, din secolul XVII mai ales, rămân încă necunoscute specialiştilor şi celor interesaţi, care pledează pro sau contra după ureche sau din cabinet. Această situaţie se cere rapid remediată – şi, de altfel, colegii mei de la Iaşi (d‑1 Petronel Zahariuc în mod deosebit) lucrează deja în această direcţie“.
Pe marginea acestor afirmaţii, am primit de la d-na dr. Maria Dogaru - profesor la Şcoala de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie „Al.I.Cuza“ din Bucureşti şi membru al Consiliului Ştiinţific al Institutului „Sever Zotta“ – opiniile a căror consemnare mi se pare necesară, fie şi numai ca o expresie de colegială comunicare şi de transparenţă a relaţiilor ştiinţifice şi umane:
„Consider că a fost prea severă aprecierea Dvs. în ceea ce priveşte stadiul atins de acest domeniu al ştiinţelor auxiliare. Următoarele elemente evidenţiază, după opinia mea, progresul înregistrat de acest domeniu al cunoaşterii:
- s-au publicat în volume independente lucrări de heraldică apreciate (inclusiv ale domnului Dan Cernovodeanu), au apărut numeroase studii inserate în reviste de specialitate;
- societăţi ştiinţifice, având ca obiect studiul heraldicii, se afirmă în mai multe zone ale ţării;
- organizarea unor expoziţii de heraldică în diferite localităţi a atras iubitorii istoriei;
- mai multe persoane sunt în curs de a obţine titlul de doctor în ştiinţe pe teme de heraldică;
- activitatea de elaborare a noilor steme pentru judeţe, municipii şi oraşe, în ciuda faptului că se întâmpină numeroase dificultăţi, s-a desfăşurat şi se desfăşoară, totuşi, în mod organizat;
- s-au întreţinut relaţii cu instituţii ştiinţifice existente în domeniu pe plan internaţional etc.
După opinia mea. obiectivele de viitor ale ştiinţei heraldice însumează următoarele:
- realizarea unor instrumente de informare ştiinţifică asupra blazoanelor plasate pe documente, a reprezentărilor gravate în tiparele sigilare, ca şi cele aflate în câmpul sigiliilor conservate pe suporţi diferiţi;
- luarea măsurilor ce se impun pentru conservarea diferitelor tipuri de sigilii, cunoscut fiind faptul că multe dintre acestea, confecţionate din ceară, sunt deteriorate, aşteptând de mult timp (fapt semnalizat iniţial de Ioan Bogdan, apoi şi de Emil Vârtosu, etc) să fie recondiţionate;
- punerea în circuitul ştiinţific a izvoarelor heraldice aflate în patrimoniul muzeelor (impresiuni şi tipare sigilare);
- comunicarea tiparelor sigilare deţinute de persoane fizice;
- lărgirea cercetărilor în ceea ce priveşte sigiliile aflate în arhivele şi bibliotecile din alte ţări;
- studierea şi comunicarea izvoarelor de acest fel deţinute de comunităţi româneşti care trăiesc în străinătate;
- creşterea interesului opiniei publice româneşti faţă de simbolurile heraldice, formă de manifestare a spiritualităţii fiecărui popor“.
Subscriind tuturor acestor deziderate - la care se pot adăuga încă multe altele (şi. în primul rând, crearea unei reviste speciale de heraldică şi sigilografie) – nu cred, totuşi, că punctele enunţate marchează, cu adevărat, un progres în domeniul studiilor şi cercetărilor heraldice. Vom înregistra cu plăcere şi interes orice alte opinii. Şt. S.G.
 
 
O precizare
 
În numărul 6 al acestui Buletin, prezentând pe preşedintele de onoare al Institutului „Sever Zotta“, d-1 dr. Claudius von Teutul, am afirmat că d-sa este „urmaşul celui mai vechi neam boieresc din Moldova“. Această afirmaţie a stârnit nedumeriri; este, desigur, necesară şi utilă o precizare.
Intre marile neamuri ale Moldovei medievale, câteva pot fi socotite ca fiind cele mai vechi, şi anume cele ale căror începuturi se pot plasa în primul veac de existenţă a statului, cel puţin înainte de anul 1450. Acestea sunt, în ordinea cronologică a atestărilor, următoarele: Prăjeştii (1393), Stârceştii (1428), Başoteştii (1428), Tăutuleştii (1430), Găneştii (1433) şi Poniceştii (1438). Primele două, însă, poartă numele cu care sunt cunoscute până în ziua de azi abia din veacul XVI; astfel, Prăjeştii descind din Dragomir cel Alb sau Dragomir Albul, arătat ca nemaifiind în viaţă la 1393; urmaşii săi imediaţi s‑au numit Fratovschi (de sau de la Frătăuţi), Starostici, Starostescul. Stârceştii coboară dintr-un alt Dragomir, atestat la 2 aprilie 1428, dar abia începând cu fraţii Ion şi Mihul Stârcea, din prima jumătate a veacului XVI, se adoptă acest nume de familie. Başoteştii au ca strămoş pe un Manuil Başotă, atestat la 4 decembrie 1428, dar familia s-a stins în veacul trecut (genealogia acestei familii se poate urmări documentar abia din ultimul sfert al veacului XVI). Astfel, Tăutuleştii rămân cea mai veche familie purtând acelaşi nume ca şi strămoşul atestat la 1430 – pisar al documentului din 7 iulie 1430 – şi care este, foarte probabil, bunicul lui Ioan Tăutu, mare logofăt al Moldovei în 1475-1511; de la acesta, filiaţiunea neîntreruptă este dovedită documentar, în nenumăratele ramuri şi linii ale bogatei sale posterităţi. Acesta este sensul pe care l-am avut în vedere atunci când am afirmat că Tăutuleştii constituie cea mai veche familie boierească din Moldova. In paginile viitoarelor numere ale „Arhivei Genealogice“ îşi vor găsi locul şi materialele adunate până acum despre istoria şi genealogia acestei familii.
Ştefan S. Gorovei
 
În al doilea trimestru al anului 1999, taxa de înscriere ca membru al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta“ – în condiţiile prevăzute de articolul 8 din Statute – este de 45.000 Iei, iar cotizaţia lunară este de 15.000 lei.
 
Neplata cotizaţiei atrage o atenţionare (după două trimestre), un avertisment (după trei trimestre), iar după un an prezumă renunţarea voluntară la calitatea de membru (hotărârea Comitetului Director din 11.1. 1999).
 
Până la definitivarea noului statut al BANCOREX, rugăm pe prietenii şi colaboratorii noştri să nu mai utilizeze contul deschis la Sucursala Iaşi a acestei bănci, pe numele Institutului „Sever Zotta“, anunţat în numerele anterioare ale Buletinului (25110.200.201268.000.00.7), ci să întrebuinţeze, pentru mandatele poştale sau telegrafice, adresa înscrisă în josul acestei pagini.
 
 
Donaţii şi donatori
 
D-1 profesor Mircea Petrescu-Dâmboviţa, membru al Academiei Române, a încredinţat Institutului „Zotta“ un număr însemnat de materiale (xerocopii de documente şi fotografii) privind ramura bucovineană a familiei Isăcescu. Ele se află la dispoziţia celor interesaţi de istoria acestei familii, căreia îi aparţine ctitorul mănăstirii Ilişeşti.
 
 
Trimiterile poştale de orice fel (scrisori, colete, mandate etc.) vor fi expediate folosindu-se exclusiv următoarea adresă : Ştefan S. Gorovei, Institutul “Sever Zotta”, Oficiul poştal 1, Căsuţa poştală 32, 6600 IAŞI.
Tel. 032 - 21.86.77
 
© Institutul Român de Genealogie şi Heraldică
“Sever Zotta” 1999